Antena 3 CNN Actualitate Bolnavii de la spitalele mici din Suceava, puşi pe drumuri | Alarmă în spitale, medici de negăsit

Bolnavii de la spitalele mici din Suceava, puşi pe drumuri | Alarmă în spitale, medici de negăsit

Antena 3 CNN continuă campania prin care arătă problemele grave de personal ale spitalelor din România.

Bolnavii de la spitalele mici din Suceava, puşi pe drumuri | Alarmă în spitale, medici de negăsit
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Cristina Ştefan    |    05 Oct 2022   •   09:11

Calvar pentru bolnavii din Suceava. Cele mai multe unităţile medicale nu au suficienţi specialişti care să-i trateze atunci când au urgent nevoie de ajutor. Din acest motiv oamenii sunt nevoiţi să se deplaseze în alte oraşe din ţară, ori să aştepte până când starea de sănătate se agravează. 

Cu astfel de probleme se confruntă şi pacienţii care ajung la Spitalul Municipal Vatra Dornei. Aici este deficit mare de medici la Terapie Intensivă, Radiologie şi Boli Infecţioase.

Din acest motiv bolnavii sunt nevoiți să apeleze la unităţi medicale din alte oraşe.

"Cardiologie nu este, Neurologie complexă cu aparatură nici nu mai vorbim, ORL nu, Reumatologie nu, te poartă de la un cabinet la altul fără rezultate. Deci dacă mori, mori şi nu știi de ce. Când am nevoie merg până la Iaşi, care mă costă o căruță de bani, trebuie sa ma împrumut", spune o femeie.

Deşi la Vatra Dornei avem o stațiune turistică de interes național, cu pârtii de schi și nenumărate trasee de drumeții, spitalul orășenesc se chinuie să atragă medici.

La Radiologie, de pildă, asistentele spun că nu există tura de noapte şi că sunt nevoite să vina de acasă când apare o urgenţă.

Iarna spitalul este plin, mai ales din cauza accidentelor care au loc pe pârtie. Cu toate acestea, la Ortopedie lucrează doar doi medici, în timp ce la Neurologie este unul singur. Nici la Chirurgie nu sunt suficienți specialiști, ar mai fi nevoie de cel puţin trei medici.

"Este multă traumatologie, este un oraș turistic în care şi vara şi iarna nu duci lipsa de pacienți.  In spitalele mari, medicul tânăr poate se simte mai acoperit pentru că există un personal superior şi atunci evoluția pe care o să o aibă, o să fie lentă, dar aici iei taurul de coarne", spune Andrei Papa, medic chirurgie generală.

Primăria oferă apartamente sau plata chiriei, pentru cei care vor să se stabilească aici. Chiar și aşa, puţini medici aleg să lucreze în spital.

Spitalul Municipal Vatra Dornei deserveşte aproximativ 50 000 de oameni. Deşi medicii rezidenți ar trebui să acopere în viitor din necesități, mulţi dintre cei care au ajuns acolo, au plecat ulterior peste hotare. 
 

 

×
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close