Antena 3 CNN Actualitate BREXIT. Fostul primar londonez: ”Ieșirea Marii Britanii din UE, un triumf pentru democraţie”

BREXIT. Fostul primar londonez: ”Ieșirea Marii Britanii din UE, un triumf pentru democraţie”

BREXIT. Fostul primar londonez: ”Ieșirea Marii Britanii din UE, un triumf pentru democraţie”
Sursa foto: Foto: Boris Johnson/Facebook
23 Iun 2016   •   12:56

BREXIT. Ieşirea din Uniunea Europeană ar fi ”un punct de cotitură în istoria” Marii Britanii şi ”un triumf pentru democraţie”, a declarat joi, pentru The Telegraph, Boris Johnson, fost primar al Londrei şi lider al campaniei pro-Brexit, în ziua în care britanicii votează la referendumul privind apartenenţa sau ieşirea din blocul comunitar, scrie Agerpres.

Johnson a mai spus că Marea Britanie 'poate prospera puternic' în afara UE şi că este pregătit să îşi sacrifice cariera politică în favoarea dorinţei de a vedea un Brexit.

El a lansat de asemenea un atac dur la adresa premierului David Cameron şi a campaniei în favoarea rămânerii în UE, acuzându-i că 'dăunează' Marii Britanii printr-o campanie bazată pe teamă, 'complet inutilă'. Johnson le-a cerut alegătorilor 'să facă ceea ce trebuie, să credem în noi înşine şi să preluăm din nou controlul'.

"Campania noastră este despre încrederea în sine. Este despre instinctele poporului britanic, încrederea în democraţia noastră, încrederea în instituţiile care au evoluat de-a lungul timpului. Campania noastră este despre responsabilitate. Campania noastră a fost despre optimism şi încredere în sine. Este un punct de cotitură în istoria ţării noastre, deoarece cred că, dacă vom continua să rămânem prinşi în plasa UE, acest lucru ne va eroda democraţia. Este ceva ce mă îngrijorează", a declarat Johnson.

El a mai spus că un Brexit l-ar aduce 'în culmea fericirii', deoarece "ar fi un moment în care britanicii ar vorbi pentru milioane de persoane împotriva unui sistem care este pur şi simplu în cădere, mulţumit de sine şi izolat".

Johnson a adăugat că acest vot este mai important pentru el decât viitorul său în politica britanică. "Am fost opt ani primar al Londrei, mi-a plăcut enorm, a fost un privilegiu uriaş. Sincer, dacă acesta este sfârşitul carierei mele politice, aşa să fie!", a precizat el.

×
Subiecte în articol: Londra referendum Marea Britanie Brexit
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close