Antena 3 CNN Actualitate Ce înseamnă pentru cetățeanul de rând intrarea României în spaţiul Schengen

Ce înseamnă pentru cetățeanul de rând intrarea României în spaţiul Schengen

Ce înseamnă pentru cetățeanul de rând intrarea României în spaţiul Schengen
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    11 Dec 2018   •   14:59

SPAȚIUL SCHENGEN. Spațiul Schengen este o zonă de circulație liberă în Europa, conformă cu Acordul de la Schengen.

SPAȚIUL SCHENGEN. Statele membre ale acestui spațiu au eliminat sau vor elimina controalele pentru persoane la frontierele dintre ele, astfel încât este (sau va fi) posibilă trecerea frontierei între oricare două asemenea state fără prezentare de acte de identitate și fără opriri pentru control.

SPAȚIUL SCHENGEN. Practic, dacă România este acceptată în acest spaţiu se poate traversa frontiera.

SPAȚIUL SCHENGEN. Dreptul la libera circulaţie nu este absolut, fiind aplicabil doar cu respectarea anumitor prevederi ale legislaţiei naţionale referitoare la parcurile naţionale, zonele protejate, proprietatea privată și altele.

În prezent, 26 state europene sunt membre cu drepturi depline în Acordul Schengen: Belgia, Italia, Danemarca, Franţa, Portugalia, Suedia, Germania, Spania, Finlanda, Luxemburg, Grecia, Islanda, Olanda, Austria, Norvegia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Elvetia, Liechtenstein.

SPAȚIUL SCHENGEN. Parlamentul European a aprobat marţi o rezoluţie prin care se cere admiterea fără întârziere a României şi Bulgariei în zona Schengen, raportul fiind aprobat cu o largă majoritate de către europarlamentari.

 

×
Subiecte în articol: spatiul Schengen controale frontiere
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close