Antena 3 CNN Actualitate Cultură Final de stagiune la Teatrul Nottara!

Final de stagiune la Teatrul Nottara!

Final de stagiune la Teatrul Nottara!
28 Iun 2017   •   16:15

După un an plin de provocări, dar şi de mari realizări- aniversarea a 70 de ani de existenţă- teatrul de pe Bulevardul Magheru îşi ia la revedere de la spectatori până în toamnă. Aşadar, sâmbătă, 1 Iulie, începând cu ora 19.00, va avea loc ultima reprezentație înainte de vacanță. Spectatorii sunt invitaţi la "Ultimul Don Juan", o comedie de Neil Simon. Regia este semnată de Petre Bokor iar din distribuție îi amintim pe: Constantin Cotimanis, Luminița Erga, Victoria Cociaș și Raluca Gheorgiu.

În toamnă, Teatrul Nottara revine în forţă şi se îmbracă în straie de sărbătoare. Pe lângă premierele din stagiunea curentă, între 7 şi 18 octombrie spectatorii sunt aşteptaţi la cea de a V a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru - FEST(IN) pe Bulevard. Vor fi 35 de spectacole româneşti, germane, croate, bulgare, moldoveneşti, argentiniene şi coreene, atât în sediul Teatrului Nottara cât şi în sălile teatrelor partenere din Bucureşti. Secţiunile Festivalului Festin pe bulevard 2017 sunt:

Invitaţi speciali

Text sau pretext

Criza pubertăţii, criza adolescenţei

Bulevardul comediei

Premiere în Festin

Spectacole-lectură

Colocvii

Întâlnirile AICT.RO

×
Subiecte în articol: Teatrul Nottara
Parteneri
Ultimele informații despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
x close