Într-un interviu acordat ziarului Metropolis, Ștefan Bănică Jr. invocă o serie de amintiri din copilărie care i-au marcat definitiv viața.
"Poate nu e întâmplător, dar amintirile se leagă, cumva, tot de profesie. Am fost la premiera celebrului spectacol „O scrisoare pierdută“, montat de Liviu Ciulei, în 1972, la Teatrul Bulandra, cu o distribuţie fabuloasă: Toma Caragiu, Rodica Tapalagă, Dem Rădulescu, Ştefan Bănică, Petrică Gheorghiu, Fory Etterle, Octavian Cotescu, Aurică Cioranu, Mircea Diaconu. Am fost obligat să dorm după-amiaza ca sa merg seara la spectacol, care era la sala de la Schitu Măgureanu. Aveam cinci ani şi n-am înţeles nimic din toată piesa. Singurul lucru care mă frământa era de ce nu scoate taică-miu, care îl juca pe Ghiţă Pristanda, sabia din teacă! Eram în primul rând şi ţin minte că la sfarsit, la aplauze, tata s-a uitat în jos, m-a luat din sală şi m-a pus pe scenă, lângă toţi actorii aceia uriaşi. Şi mi-a dat uşor o palmă peste cap, să mă aplec, să fac o reverenţă. După ce a murit, am făcut o emisiune despre taică-miu la Televiziunea Română. Atunci am luat interviuri unor oameni importanti cu care a lucrat. Emisiunea începea cu un monolog, în care vorbeam despre tata. Discursul meu despre tata a fost filmat pe aceeaşi scenă, de la Bulandra, unde eram actor angajat deja, acelaşi loc în care cu 22 de ani în urmă tata îmi dădea o palmă să mă aplec. Şi mi-am zis că nimic nu e întâmplător în viaţă. Asta a fost o dublă surpriză: la cinci ani mă gândeam de ce nu scoate tata sabia din teacă în spectacol, iar, după ani, revelaţia a fost să-mi dau seama că am făcut parte, involuntar, din premiera unui spectacol care a intrat în istoria teatrului românesc. „O scrisoare pierdută“ la Teatrul Bulandra, în montarea lui Liviu Ciulei, este unul dintre cele mai mari spectacole puse în scenă în România", povestește Ștefan Bănică Jr.
