Antena 3 CNN Actualitate Acţiune în forţă a Poliţiei în Sinteşti şi Jilava | Mascaţii descind din poartă în poartă

Acţiune în forţă a Poliţiei în Sinteşti şi Jilava | Mascaţii descind din poartă în poartă

Mascaţii au descins vineri dimineaţă în satul în care o grenadă a fost găsită în poartă unei familii. Poliţia face verificări la Sinteşti, Ilfiov, în mai multe dosare de trafic de dorguri, evaziune fiscală, furt de curent electric şi deşeuri.

de Cristi Popovici    |    13 Ian 2023   •   12:05

Acţiune de amploare la Sinteşti unde 84 de polițiști ilfoveni de la subunitățile din teritoriu și structurile de ordine publică, rutieră, investigații, criminale, economic, arme și muniții, acțiuni speciale și criminaliști acționează în sistem integrat împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu, jandarmi și lucrători ai unei societăți de energie electrică.

Oamenii de ordine vizează combaterea infractiunilor ce aduc atingere mediului înconjurător, combaterea faptelor de evaziune fiscală și a celor de furt de energie electrică, pentru depistarea și identificarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, pentru depistarea persoanelor urmărite la nivel național și internațional, și nu în ultimul rând pentru identificarea și depistarea persoanelor care nu respectă regimul armelor și munițiilor.

Se merge practic din casă în casă și sunt verificate contoarele, pentru că au fost găsite branșamente ilegale.

Iar localnicii par să fie extrem de inventivi, după cum spuneau polițiștii, în sensul în care au învățat sau i-a învățat cineva cum să pună firele de electricitate astfel încât să nu deranjeze nici contoarul, să aibă și ei curent. Toată lumea să fie mulțumită, mai puțin compania de electricitate.

Practic, la contoarele respective, pe familiile respective erau puse niște fire adiționale pentru ca proprietarii să nu mai plătească și ceea ce consumă. Aşa că nu au nicio problemă cu plafonul acela de 255 de kilowați. În Sintești, se pare că s-a găsit "soluția".

Lăsând gluma la o parte, se face dosar penal pentru așa ceva. Este furt de energie electrică.

Sunt căutați de asemenea, suspecții din cazul cu grenada artizanală. Se fac totodată şi verificări de mediu, pentru depistarea celor cu arderi ilegale ce poluează constant zona. 

Au fost descoperite nu atât de multe pe cât ne-am fi așteptat, dar au fost găsite câteva depozite ilegale și proprietarii sunt acum la audieri. 

×
Subiecte în articol: sintești Jilava
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close