Antena 3 CNN Actualitate Educație Temele în exces, o problemă a învățământului românesc. Elevii, copleşiţi de meditaţii, activităţi extraşcolare și lecții pentru acasă

Temele în exces, o problemă a învățământului românesc. Elevii, copleşiţi de meditaţii, activităţi extraşcolare și lecții pentru acasă

Deși elevii ar trebui să primească teme care pot fi rezolvate în cel mult o oră sau două, în realitate, mulți dintre ei sunt epuizați de volumul lecțiilor pentru acasă.

Temele în exces, o problemă a învățământului românesc. Elevii, copleşiţi de meditaţii, activităţi extraşcolare și lecții pentru acasă
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Oct 2023   •   18:30

Potrivit unui ordin al Ministerului Educației, elevii claselor pregătitoare nu trebuie să primească teme pentru acasă, cei din ciclul primar trebuie să primească lecții care pot fi rezolvate într-o oră, iar cei din clasele V-VIII în cel mult două ore. 

Cu toate acestea, nu toți învățătorii și profesorii respectă regula stabilită de Ministerul Educației.

"Avem, la nivelul unităților de învățământ, o lipsă de colaborare între cadrele didactice, privind volumul de teme pentru acasă.

Dacă știi că profesorul de matematică are o temă care necesită ceva mai multă pregătire pentru acasă, de exemplu, ca profesor de geografie, trebuie să încerci să stabilești o temă mai ușoară", spune Iuliana Constantinescu, reprezentant Federația Părinților.

Citește și: O universitate celebră din România, în topul mondial al universităților

Sunt, totodată, și cadre didactice care țin cont de faptul că elevii au nevoie și de odihnă.

Specialiștii în educație și psihologii atrag atenția că școlarii nu trebuie să fie suprasolicitați. 

"Învățământul românesc ar trebui să respecte acea curbă a efortului. Ceea ce fac copiii acasă înseamnă doar o fixare a informațiilor, nu o activitate în sine de învățare", susține un psiholog.

De asemenea, și părinții trebuie să găsească un echilibru între temele pentru acasă, meditații, activități extrașcolare și relaxare.

×
Subiecte în articol: şcoală teme meditatii elevi
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close