Antena 3 CNN Actualitate Fostul ministru pentru afaceri europene, Victor Negrescu, mesaj despre demisie și apropiata Președinție la Consiliul UE

Fostul ministru pentru afaceri europene, Victor Negrescu, mesaj despre demisie și apropiata Președinție la Consiliul UE

Fostul ministru pentru afaceri europene, Victor Negrescu, mesaj despre demisie și apropiata Președinție la Consiliul UE
Sursa foto: Foto: Victor Negrescu/ Facebook
14 Noi 2018   •   16:36

Fostul ministru pentru afaceri europene, Victor Negrescu, a vorbit despre demisia sa și apropiata Președinție la Consiliul UE.

”Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au crezut în proiectele și obiectivele noastre. Toate obiectivele în domeniul afacerilor europene au fost îndeplinite.

Demersul meu este pentru sprijinirea parcursului european al României, ghidat de credința fermă în valorile noastre comune, în nevoia de a respecta practica europeană și necesar din punct de vedere al exigenței profesionale.

Din respect pentru colegii mei nu voi dezvălui toate detaliile în presă, am explicat toate cele întâmplate în partid, Primului ministru cât și Președintelui partidului. Motivele au fost temeinice, argumentate și o dovadă de responsabilitate politică. Ar fi fost simplu să rămân în funcție și să trec nepăsător peste orice.

Am remarcat după ședința BPN, în conferința de presă că cei doi lideri au salutat nivelul de pregătire a Președinției României la Consiliul UE și faptul că am avut o activitate foarte bună. De fapt toți colegii au semnalat acest lucru și le mulțumesc. Cred în echipă și mai ales că prin muncă poți da un exemplu pozitiv celor din jur” scrie Victor Negrescu pe Facebook.

×
Parteneri
1,5 milioane de angajați români ar putea avea salarii mai mici, din iulie
x close