Antena 3 CNN Actualitate Gabriela Firea: Domnul Orban vrea să răstoarne guvernul prin astfel de metode nelegitime şi ruşinoase, cu plângeri penale penibile, care riscă să arunce ţara în scandal

Gabriela Firea: Domnul Orban vrea să răstoarne guvernul prin astfel de metode nelegitime şi ruşinoase, cu plângeri penale penibile, care riscă să arunce ţara în scandal

Gabriela Firea: Domnul Orban vrea să răstoarne guvernul prin astfel de metode nelegitime şi ruşinoase, cu plângeri penale penibile, care riscă să arunce ţara în scandal
21 Mai 2018   •   18:21

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a reacționat luni după afirmațiile lui Ludovic Orban care o vizau pe Viorica Dăncilă. Firea a spus că ceea ce a făcut șeful PNL este o "o gafă diplomatică şi un atentat iresponsabil la stabilitatea ţării".

"Dacă domnul Orban ar fi fost un cetăţean turmentat care depune de capul lui o sesizare penală năstruşnică împotriva Guvernului, nu ar fi fost nimic grav şi cu siguranţă nu l-ar fi luat nimeni în serios. Grav este că această tiribombă penală a fost aruncată de şeful PNL şi are loc după ce preşedintele Iohannis a ameninţat-o public pe doamna prim-ministru. Deci nu poate fi trecută cu vederea. Este o gafă diplomatică de proporţii şi un atentat iresponsabil la stabilitatea ţării”, afirmă Gabriela Firea într-un comunicat transmis luni de PSD, conform news.ro. 

Gabriela Firea a mai spus că gestul lui Orban afectează relațiile României cu partenerii strategici, Israel și SUA. 

"Partenerii noştri nu îşi pot explica de ce o întâlnire oficială în Israel sau o discuţie despre o decizie deja luată de SUA e privită de şeful opoziţiei din România ca un act de înaltă trădare naţională. Nu e de mirare că ceilalţi lideri PNL încearcă cu disperare să se disocieze de aventura nesăbuită a şefului lor de partid”, a arătat Firea, care a adăugat că preşedintele Iohannis are obligaţia să se pronunţe public cât mai rapid pentru a clarifica "dacă este sau nu complice cu Orban în această acţiune”.

"În loc să lase acest guvern să îşi facă treaba pentru care a fost învestit, să facă investiţii în şcoli, în spitale, în infrastructură, în loc să asigurăm o minimă continuitate în absorbţia fondurilor europene, că abia s-au deblocat programele şi au început să vină banii din Europa, domnul Orban vrea să răstoarne guvernul prin astfel de metode nelegitime şi ruşinoase, cu plângeri penale penibile, care riscă să arunce ţara în scandal.  Singurul act de trădare îl comite chiar Ludovic Orban, faţă de cetăţenii acestei ţări care pur şi simplu s-au săturat de astfel de scandaluri politice jenante”, a mai spus vicepreşedintele PSD.

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close