Antena 3 CNN Actualitate Indemnizaţia de creştere a copilului, majorată cu 50% pentru părinții de gemeni, tripleți și multipleți

Indemnizaţia de creştere a copilului, majorată cu 50% pentru părinții de gemeni, tripleți și multipleți

Indemnizaţia lunară pentru copiii născuţi din sarcini gemelare, de tripleţi sau multipleţi va creşte cu 50%, conform unei decizii adoptate în şedinţa de joi a Guvernului.

Indemnizaţia de creştere a copilului, majorată cu 50% pentru părinții de gemeni, tripleți și multipleți
Sursa foto: profimediaimages.ro
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Sep 2023   •   17:18

"O veste aşteptată de părinţii de gemeni, tripleţi şi multipleţi, care vor beneficia de majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului, după ce guvernul a adoptat astăzi normele de aplicare ale ordonanţei care a instituit această măsură cu ceva timp în urmă. Mai exact, este vorba de creşterea cu 50% a indemnizaţiei lunare pentru copiii născuţi din sarcini gemelare, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil", a anunţat purtătorul de cuvânt al Cabinetului, Mihai Constantin.

El a menţionat că normele metodologice adoptate clarifică şi procedura în cazul cumulului de drepturi pentru copiii între 0-2 ani şi copiii de la 3 la 7 ani.

"Majorarea se acordă şi în cazul copiilor născuţi în timpul în care părinţii primesc deja indemnizaţia pentru creşterea altui copil. De asemenea, sunt acordate unele facilităţi fiscale pentru părinţi, prin majorarea nivelului de venituri supuse impozitului ce poate fi obţinut de părinte în perioada concediului pentru creşterea copilului.

Astfel, plafonul urcă de la 6.500 de lei la 10.512 lei - o modificare, credem, importantă şi binevenită pentru mulţi părinţi", a mai precizat Mihai Constantin.

Potrivit acestuia, măsurile adoptate sunt în acord cu respectarea drepturilor părinţilor şi normele europene în domeniu. 

×
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close