Antena 3 CNN Actualitate Justiție Bilanțul DNA pe anul 2015. Kovesi: Sunt cele mai impresionante cifre de la înființarea Direcției

Bilanțul DNA pe anul 2015. Kovesi: Sunt cele mai impresionante cifre de la înființarea Direcției

Bilanțul DNA pe anul 2015. Kovesi: Sunt cele mai impresionante cifre de la înființarea Direcției
Sursa foto: Foto: Agerpres
25 Feb 2016   •   11:43
Laura Codruța Kovesi a prezentat, joi, bilanțul DNA pe 2015, un bilanț care depășește, ca realizări și cifre, toate celelate recorduri stabilite de Direcția Anticorupție.

Iată principalele elemente punctate de Laura Codruța Kovesi, procuror șef DNA:

  • Anul trecut, am prezentat cele mai mari cifre de la înființarea instituției. Anul acesta, rezultatele sunt mult mai mari.
  • Au fost trimiși în judecată peste 1.250 de inculpați pentru fapte de corupție la nivel înalt și mediu. Au fost trimiși în judecată de cinci ori mai mulți miniștri și parlamentari decât acum doi ani. Un premier, cinci miniștri, 16 deputați și cinci senatori. Este cel mai mare număr de demnitari investigați de DNA într-un an. Am instituit măsuri asiguratorii de aproximativ jumătate de miliard de euro. Sunt cele mai impresionante cifre de la înființarea DNA.
  • Este bine că avem în fiecare an tot mai mulți inculpați pentru corupție? Este bine că în fiecare an avem tot mai mulți condamnați pentru corupție? Răspunsul trebuie să îl dea societatea. Dosarele aflate în lucru la DNA ne arată că nu am prins toți corupții. Rezultatele noastre demonstrează că există vulnerabilități majore, care pun în pericol buna funcționare a societății.
  • Există sectoare în domeniul achizițiilor publice, în care corupția este generalizată. De multe ori, atribuirea contractelor sau plățile aferente contractelor sunt condiționate de primirea unor sume de bani mascate prin înțelegeri frauduloase sau contracte fictive.
  • În multe cazuri, sumele care se dau mită funcționarilor sunt obținute prin evaziune fiscală, delapidare sau alte infracțiuni. Astfel, banii care ar fi trebuit să ajungă la salarii sau pentru investiții intră în buzunarele funcționarilor corupți.
  • În dosarele trimise în judecată, banii dați mită au fost de 431 milioane euro. O sumă comparabilă cu bugetul prevăzut pentru cofinanțarea programului de autostrăzi pentru 2016, 2017 și 2018.
  • Aproape 500 de persoane cu funcții de conducere au fost trimise în judecată. O creștere cu 30% față de anul anterior.
  • Finalizăm tot mai multe dosare, sunt tot mai multe condamnări. A dus acest efort la instituții mai curate?
  • S-a triplat numărul trimitelor în judecată față de cei care administrează fonduri din bugetul public. Peste 100 de primari și președinți de Consilii Județene au fost trimiși în judecată. O treime din președinții CJ din România sunt trimiși în judecată. Este o coincidență?
  • Activitatea DNA trebuie să continue să fie definită prin profesionalism, eficiență, responsabiltate, transparență.
  • Recuperarea produselor infracțiunilor a fost o componentă importantă în 2015. Compartimentul de investigații financiare al DNA a fost operaționalizat, ceea ce a determinat creșterea gradului de recuperare a produselor infracțiunilor.
  • DNA a trimis peste 110 cereri de comisii rogatorii internaionale către autoritățile judiciare străine pentru administrare de probe sau identificare de bunuri. Este cel mai mare număr de comisii rogatorii de la înființarea DNA.
  • În dosarele DNA în care s-au pronunțat hotărâri definitive în 2015, statul român are de recuperat aproape 200 de milioane de euro. Această sumă ar trebui să intre în bugetul statului, dacă ea va fi executată de organele fiscale.
  • Toate acestea rezultate nu ar fi fost posibile fără profesionalismul personalului DNA.
  • Dragi colegi, vă mulțumesc pentru efortul consecvent și profesionist din acest an. Prin munca pe care o faceți, sunteți cel mai important capital al instituției noastre. Am fost atacați în mod constant, s-a încercat modificarea posibilităților de investigare. Munca noastră i-a deranjat pe cei care credeau că funcția este o garanție a intangibilității. În această luptă am avut alături de noi cel mai important aliat, cetățenii României. Sunt mii și mii de oameni alături de noi, car vor o societate clădită pe respect.

  • ---

    Direcţia Naţională Anticorupţie îşi prezină astăzi bilanţul pe anul 2015. Evenimentul va avea loc la Cercul Militar din Bucureşti, iar printre invitaţi se numără preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Ciolos.



    Anul trecut, procurorii DNA au marcat mai multe premiere în justiţia românească.

    Reporterul Antena 3, Georgiana Murgilă, a explicat că DNA se poate lăuda cu cel mai fructuos an, în materie de trimiteri în judecată dar și urmăriri penale, mai ales când vine vorba despre persoane publice.

    Procurorii anticorupție vor vorbi astăzi despre cele patru persoane, cu funcție de ministru, pe care le-au trimis în judecată în 2015, alte 20 de persoane, care sunt și parlamentari, alte 24 de persoane din autorități locale.

    DNA va lua punct cu punct aceste “realizări” din 2015 și va vorbi și despre urmărirea penală a fostului premier, Victor Ponta dar și despre ce urmează în anul 2016.

    ×
    Parteneri
    Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
    x close