Antena 3 CNN Actualitate Justiție Fostul preşedinte al CJ Cluj, Horia Uioreanu, condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită

Fostul preşedinte al CJ Cluj, Horia Uioreanu, condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită

Fostul preşedinte al CJ Cluj, Horia Uioreanu, condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită
12 Mai 2016   •   15:57

Fostul şef al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj Horea Uioreanu a fost condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru luare de mită, printr-o decizie dată joi de Tribunalul Cluj. 

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, judecătorul Simona Trestian, a declarat că au fost condamnaţi şi doi oameni de afaceri. 

"Tribunalul Cluj l-a condamnat pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu la şase ani şi şase luni de închisoare cu executare. De asemenea, omul de afaceri Ioan Bene a fost condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare, iar Vasile Pogăcean la trei ani de închisoare cu executare', a menţionat Simona Trestian. 

De asemenea, consilierul judeţean al PNL Ioan Petran a fost condamnat şi el la trei ani de închisoare cu suspendare. 

Decizia Tribunalului Cluj poate fi atacată la Curtea de Apel Cluj în termen de zece zile. 

Uioreanu a fost reţinut de procurorii DNA în 2014 şi apoi arestat pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani. 

Pe 5 mai 2016, Horea Uioreanu a fost condamnat şi de Curtea de Apel Cluj la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite. Prin decizia Curţii de Apel Cluj, Uioreanu este obligat să presteze, timp de 70 de zile, muncă neremunerată în folosul comunităţii. De asemenea, instanţa îl obligă pe inculpatul Horea Uioreanu să plătească 25.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close