Antena 3 CNN Actualitate Locale Imagini cu alunecări de teren uriașe care distrug case, în Prahova. Localnicii acuză autoritățile că nu fac nimic

Imagini cu alunecări de teren uriașe care distrug case, în Prahova. Localnicii acuză autoritățile că nu fac nimic

O situație dramatică îi afectează pe locuitorii din Prahova, iar aceștia acuză autoritățile că nu fac nimic pentru a-i ajuta.

de Cristi Georgescu    |    14 Feb 2024   •   15:23

La Slănic, oamenii sunt disperați din cauza alunecărilor de teren care le-au distrus casele.

În zonă s-au format deja gropi uriașe.

"Ne aflăm la una dintre locuințele afectate de aceste alunecări sau tasări de teren, așa cum le spun reprezentanții administrației locale. În spatele acestui imobil se află groapa groapă pe care ați văzut-o deja în imagini, după ce pământul a luat-o la vale.

Ulterior, această groapă a fost acoperită cu pământ de către reprezentanții primăriei, însă este o soluție de moment. Intrăm acum într-o locuință în care efectiv nu se mai poate sta, pentru că pereții s-au crăpat și s-au rupt.

Cât au stat aici, oamenii au apelat la tot felul de măsuri pentru a stabiliza casa: au încercat, fără succes, să lipească aceste crăpături imense. Au încercat inclusiv să pună spumă în crăpăturile extrem de adânci.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Acest perete este rupt în două și este o chestiune de timp până când va fi complet distrus. De asemenea, aici este o bucătărie care nu mai poate fi folosită. În locuință stătea o persoană cu dizabilități.

Primăria a oferit o locuință pentru două familii afectate, în condițiile în care mai sunt și alte imobile care au avut de suferit.

Reprezentanții administrației locale afirmă că sub locuințele din zonă trece un curs de apă. Apa s-ar fi infiltrat în zăcămintele de sare și ar fi produs acest fenomen.

Și localnicii arată cu degetul spre salina de aici, din Slănic, dar acuză, pe de altă parte, autoritățile locale că ar fi trebuit să ia măsuri încă de la început, pentru ca alunecările și tasările de teren să nu producă un adevărat dezastru", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Cristi Georgescu.

×
Parteneri
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"
x close