Apă otrăvită cu arsenic într-o comună din Prahova. Autorităţile avertizează populaţia să nu consume apa pentru că este extrem de periculoasă şi poate cauza probleme grave de sănătate.
Un incendiu violent a izbucnit în comuna Izvoarele, județul Prahova, acolo unde flăcările au cuprins o locuință, un atelier de mobilă și mai multe anexe.
Este anchetă la Spitalul Orășenesc Urlați, după ce mama unui bebeluș de două luni, aflat în pragul morții din cauza malnutriției, a reclamat că cel mic nu a fost consultat pe motiv că nu ar exista pediatru.
Un accident rutier grav a avut loc azi-noapte, pe DN1, în comuna prahoveană Cornu. Un autocar s-a răsturnat, iar şoferul a rămas încarcerat. Nu erau pasageri în autocar.
Un tânăr de 23 de ani a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce mașina pe care o conducea pe DN 1D a lovit un copac de pe marginea drumului, apoi a fost proiectată înapoi pe carosabil.
Situaţie absolut revoltătoare petrecută într-o şcoală din Prahova. O profesoară de engleză a fost umilită de elevi în timpul orei. Aceştia i-au arătat semne obscene şi chiar au mimat un act sexual.
Salariile şefilor din instituțiile publice au fost majorate la 1 ianuarie 2023, odată cu salariul minim pe economie. La Casa de Asigurări de Sănătate se acordă un spor de condiții vătămătoare, pe lângă indemnizația lunară de hrană și vouchere de vacanță.
Un alt accident feroviar a avut loc la noi în ţară. De data aceasta în Prahova, un TIR încărcat cu lemne a fost lovit în plin de un tren în care se aflau 50 de călători.
Accident ferovial în comuna Măgurele din județul Prahova, între un tren privat al companiei Transferoviar Călători cu 50 de persoane și un autotren încărcat cu lemne.
Autorităţile din judeţul Prahova au emis, joi seara, un mesaj RO-Alert prin care avertizează persoanele aflate în satul Teșila că un urs este prins într-un gard.
Prevenția în zonele cu risc poate salva vieți, iar o asigurare obligatorie pentru case, făcută la timp, salvează familii. Un nou episod din campania Antena 3 CNN - Sigur Acasă.
A fost implementat cel de-al doilea mare proiect de eficientizare energetică din ţară. Şcoala Gimnazială Lilieşti din Băicoi a fost modernizată la standarde de consum de energie aproape de zero. Lucrările au fost derulate în cadrul programului România Eficientă.
Patru adulţi şi un copil au fost transportaţi la spital, sâmbătă seară, după ce autoturismele în care se aflau s-au izbit violent pe DJ 102, în comuna prahoveană Dumbrăveşti.
Un bărbat de 41 de ani, care fusese dat dispărut de familie din data 2 martie, a fost găsit spânzurat într-o pădure din comuna Drăgănești, județul Prahova.