Antena 3 CNN Actualitate Locale ESZ Prahova anunţă că e gata să livreze apă de astăzi, dar doar la companii și doar cu o condiție

ESZ Prahova anunţă că e gata să livreze apă de astăzi, dar doar la companii și doar cu o condiție

Mia Lungu
4 minute de citit Publicat la 11:00 04 Dec 2025 Modificat la 12:57 04 Dec 2025
apa robinet spalare maini chiuveta
ESZ Prahova anunță că e pregătită să livreze apă către agenții economici. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Societatea Exploatare Sistem Zonal (ESZ) Prahova a anunţat, joi dimineaţă, că este pregătită să livreze apă către partenerii săi, în condiţiile în care va primi apă la debitul şi standardele adecvate din partea Barajului Paltinu, administrat de Apele Române.

„Suntem pregătiţi să livrăm apă către partenerii noştri, în condiţiile în care vom primi apă la debitul şi standardele adecvate din partea Barajului Paltinu, administrat de Apele Române”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a societăţii.

Când va fi livrată apă potabilă către populație

Conform informaţiilor de pe această pagină, ESZ este pregătit din punct de vedere tehnic, fizic şi chimic să livreze apă către operatori şi către industrie pentru a fi livrată către populaţie.

„Colectivul Exploatare Sistem Zonal Prahova a făcut eforturi deosebite pentru a livra apă populaţiei cât mai rapid posibil. Astfel, în această dimineaţă, suntem pregătiţi din punct de vedere tehnic, fizic si chimic, să livrăm apă către agenţii economici.

Din acest moment, aşteptăm pentru 72 de ore rezultatele analizelor microbiologice, pentru a ne asigura că apa respectă standardele prevăzute în OUG 7/2023”, menţionează sursa citată.

Societatea furnizează apă potabilă pentru 84% din populaţia judeţului Prahova şi apă industrială pentru multiple companii din zonă şi colaborează cu Administraţia Naţională „Apele Române”, ca autoritate centrală şi acţionar unic, precum şi cu parteneri instituţionali şi economici din domeniul apei.

Ministerul Mediului neagă că ar fi știut despre riscul opririi alimentării cu apă în Prahova

Ministerul Mediului neagă că ar fi cunoscut riscul opririi alimentării cu apă în localităţi din Prahova şi că ar fi ignorat avertismente referitoare la situaţia de la Paltinu, susţinând că Exploatare Sistem Zonal Prahova, instituţia responsabilă de tratarea şi furnizarea apei, nu a transmis că turbiditatea crescută „ar putea conduce la imposibilitatea de a trata apa şi, implicit, la întreruperea alimentării cu apă potabilă”. 

„Afirmaţiile apărute în presă, potrivit cărora ministerul ar fi cunoscut riscul opririi alimentării cu apă şi ar fi ignorat avertismente, sunt false. Ba mai mult, reprezentanţii ministerului Mediului au întrebat expres dacă există acest risc, în mai multe şedinţe tehnice şi au primit asigurări de la toate autorităţile din subordine de la nivel local că nu există riscul populaţiei de a nu mai avea acces la apă. ESZ Prahova, instituţia responsabilă de tratarea şi furnizarea apei, nu a transmis că turbiditatea crescută ar putea face imposibilă operarea Staţiei Voila”, transmite joi dimineaţă Ministerul Mediului, dând asigurări că va continua să prezinte public toate documentele relevante.

Instituţia a mai precizat că Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova din 6 noiembrie „nu avertizează asupra unui risc de întrerupere a alimentării din cauza coborârii nivelului apei în urma lucrărilor pentru lacul Paltinu, ci asupra unui risc de întrerupere a alimentării cu apă potabilă dacă nu ar fi fost realizată această lucrare”.

Ministerul Mediului: „ESZ Prahova nu a semnalat riscurile pe care le invocă astăzi”

Instituția precizează că minuta la care face referire este cea a întâlnirii tehnice din 22 octombrie 2025, desfășurată la barajul Paltinu, unde au participat reprezentanți ai ANAR, ABA Buzău–Ialomița, SGA Prahova, Hidroelectrica, CONSIB, specialiști ai firmei de scafandri și operatorul de apă ESZ Prahova. În cadrul discuțiilor, experții au avertizat că lucrările de remediere la GF2 (golirea de fund 2) pot provoca, temporar, o creștere a turbidității apei brute care ajunge la Stația de Tratare Voila.

În continuare, reprezentanții instituției mai susțin că „în niciun moment, operatorul ESZ Prahova, singura instituţie care tratează apa pentru consum, nu a informat participanţii şi nu a transmis MMAP că o astfel de creştere a turbidităţii ar putea conduce la imposibilitatea de a trata apa şi, implicit, la întreruperea alimentării cu apă potabilă”.

„Deşi avea obligaţia legală şi profesională de a anunţa orice situaţie care pune în pericol continuitatea tratării apei, ESZ Prahova: nu a semnalat riscurile pe care le invocă astăzi, nu a prezentat limitele tehnologice ale staţiei de tratare, nu a informat că turbiditatea ridicată ar face imposibilă tratarea, nu a activat nicio măsură de prevenţie (rezerve, acumulări tampon, surse alternative)”, susţine Ministerul Mediului, care respinge afirmaţiile potrivit cărora  „ştia” că populaţia va rămâne fără apă .

Documentul din 22 octombrie nu include nicio avertizare, observație sau notă semnată de operatorul ESZ Prahova privind imposibilitatea de a trata apa în cazul unei creșteri a turbidității, deși tocmai acest operator era singura entitate responsabilă să semnaleze o eventuală incapacitate de potabilizare, precizează Ministerul Mediului.

Instituția mai invocă și un alt act oficial - Hotărârea nr. 9 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova din 6 noiembrie -, despre care afirmă că se referă strict la „riscul operațional generat de avaria la golirea de fund GF2, produsă în urma incidentului tehnic din 17 iunie 2025”.

„Hotărârea nu avertizează asupra unui risc de întrerupere a alimentării din cauza coborârii nivelului apei în urma lucrărilor pentru lacul Paltinu, ci asupra unui risc de întrerupere a alimentării cu apă potabilă dacă nu ar fi fost realizată această lucrare. CJSU a recunoscut o situaţie GENERATOARE de urgenţă, legată exclusiv de: imposibilitatea intervenţiei tehnice la GF2, riscul pentru siguranţa barajului dacă lucrările nu se fac, obligativitatea reparării instalaţiei avariate. Acest document nu precizează că ESZ Prahova ar fi avertizat sau ar fi solicitat vreo măsură privind riscul populaţiei de a nu mai avea acces la apă potabilă”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de reprezentanții ministerului.

Aceștia mai precizează că operatorul de apă ESZ Prahova avea obligații legale și contractuale clare: să mențină rezervele minime de apă (în condițiile în care BAC-ul este nefuncțional încă din 2017), să raporteze imediat orice limită tehnologică a stației de tratare, să evalueze impactul creșterii turbidității asupra procesului de potabilizare, să informeze MMAP, ANAR și autoritățile locale în cazul unei posibile întreruperi a furnizării și să activeze surse alternative.

„Niciuna dintre aceste obligaţii nu a fost îndeplinită”, conchide Ministerul Mediului.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close