Antena 3 CNN Economic Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 64,8 miliarde de euro la finalul lui 2025. Cât valorează rezerva de aur a țării

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 64,8 miliarde de euro la finalul lui 2025. Cât valorează rezerva de aur a țării

I.C.
1 minut de citit Publicat la 22:25 05 Ian 2026 Modificat la 22:43 05 Ian 2026
banca nationala a romaniei cladire bucuresti
Banca Națională a României. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Agerpres Foto

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) totalizau 64,8 miliarde de euro la finele lunii decembrie 2025, în scădere comparativ cu nivelul de 65,408 miliarde de euro înregistrat la 30 noiembrie 2025, dar în creștere față de 62,135 miliarde euro la 31 decembrie 2024, se arată într-un comunicat al Băncii Centrale, potrivit Agerpres.

În cursul lunii au avut loc intrări de 3,268 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor și altele.

De asemenea, au avut loc ieșiri de 3,876 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, plăți din contul Comisiei Europene și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 12,217 miliarde euro, față de 12,011 miliarde euro la 30 noiembrie 2025 și față de 8,356 miliarde euro la 31 decembrie 2024.

Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 31 decembrie 2025 au fost de 77,017 miliarde euro, față de 77,419 miliarde euro la 30 noiembrie 2025 și 70,491 miliarde euro la 31 decembrie 2024.

Plățile scadente în luna ianuarie 2026 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor, însumează circa 389 milioane euro. 

Ştiri video recomandate
×
Etichete: BNR rezerva de aur

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close