Antena 3 CNN Actualitate Locale Amenințare cu bomba la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea

Amenințare cu bomba la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea

O amenințare cu bomba a avut loc joi la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea.

Amenințare cu bomba la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea
Sursa foto: Hepta | Stefan Paraschiv
de Silvia Preda    |    24 Aug 2023   •   16:39

Joi, Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată de către un angajat al Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea cu privire la faptul că "a primit un e-mail de amenințare cu bombă".

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au făcut verificări, constatând că aspectele sesizate nu se confirmă, scrie Mediafax.

Amenințările cu bombă s-au înmulțit în ultima perioadă. Miercuri a fost alertă în Capitală după ce pe adresele electronice ale mai multor spitale a venit un mesaj privind amplasarea unei bombe:

"Am depus multe bombe la spital. Aceste bombe vor exploda în câteva ore. Multă lume va deceda", este mesajul primit inclusiv pe o adresă de e-mail a Ministerului Sănătății.

Mai multe spitale din Capitală au primit e-mail-ul amenințător. Este vorba de Spitalele de Oftalmologie, Bagdasar Arseni, Spitalul de Arși, Spitalul Fundeni și Spitalul Marius Nasta.

O amenințare similară a avut loc și săptămâna trecută.

Citeşte şi: Alerte cu bombă la mai multe instanţe din România. Pirotehniştii intervin

×
Subiecte în articol: Valcea ANAF bomba amenintare
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close