Antena 3 CNN Actualitate Locale Un criminal în serie, care a îngrozit România, ar putea fi eliberat în curând, deşi a fost condamnat pe viaţă

Un criminal în serie, care a îngrozit România, ar putea fi eliberat în curând, deşi a fost condamnat pe viaţă

Un criminal în serie care a îngrozit România ar putea ieși curând din închisoare, chiar dacă a fost condamnat la detenție pe viaţă. 

de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Feb 2024   •   11:24

Judecătorii i-au înlocuit pedeapsa de închisoare pe viață cu o sentință de 25 de ani de stat în spatele gratiilor. 

În primă instanță, magistrații au decis ca acestuia să îi fie înlocuită condamnarea la închisoare pe viaţă cu cea la 25 de ani de puşcărie. 

Asta înseamnă că bărbatul urmează să iasă curând din închisoare dacă nu se va schimba această decizie la contestație, întrucât acesta şi-a ispășit deja fracția necesară pentru a putea cere eliberarea condiționată din închisoare. 

Iulian Ţigănilă este un argeșean care a fost condamnat la închisoare pe viaţă după ce a ispășit cel puţin șapte crime

Acesta se împrietenea cu victimele, consumau alcool împreună, apoi le ucidea. Bărbatul omora victimele pentru a le fura bunurile, apartamentele sau mașinile. 

Urmează a fi stabilită decizia definitivă.  

 

×
Subiecte în articol: bărbat arestat crime eliberat inchisoare
Parteneri
Categoria de români care va primi 1.500 de lei în plus la pensie
x close