Antena 3 CNN Actualitate Locale Deținutul periculos evadat din Penitenciarul Ploiești a fost prins! Unde l-au găsit polițiștii

Deținutul periculos evadat din Penitenciarul Ploiești a fost prins! Unde l-au găsit polițiștii

Bărbatul care a evadat vineri, din punctul de lucru al Penitenciarului Ploiești, a fost prins în cursul nopții trecute, de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Ploiești.

de Mia Lungu    |    20 Mai 2023   •   09:19

Deținutul evadat a fost depistat într-o baracă din  zona Gării de Vest a municipiului Ploiești.

Persoana în cauză, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Ploiești a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, ulterior fiind predată unei escorte din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor în vederea încarcerării în Penitenciarul Ploiești.

Bărbatul era încarcerat în secția exterioară Movila Vulpii a Penitenciarului Ploiești, în regim deschis și a fost dat în urmărire națională la data de 19 mai a.c., după ce acesta ar fi evadat.

Citește și: Alertă, vineri dimineață, în Bucureşti. Un deținut de la Penitenciarul Rahova a evadat

×
Subiecte în articol: detinut evadat
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close