Antena 3 CNN Actualitate Locale Orașul din România unde artiștii trebuie să dea examen ca să cânte pe stradă. Cine vrea în centru, trebuie să ia cel puțin nota opt

Orașul din România unde artiștii trebuie să dea examen ca să cânte pe stradă. Cine vrea în centru, trebuie să ia cel puțin nota opt

Un proiect de hotărâre locală care îşi propune să reglementeze arta stradală din acest mare oraș, capitală culturală europeană, stârneşte controverse.

de Mia Lungu    |    18 Mai 2023   •   22:42

Artiştii care vor să cânte pe străzile din Timişoara trebuie să dea un examen în faţa unei comisii, să prezinte un portofoliu şi să obţină o autorizaţie. Mai mult, dacă vor să cânte în centrul oraşului, trebuie să ia minimum nota 8. 

"Susținerea momentelor cultural-stradale trebuie să se desfăşoare fără perturbarea circulaţiei rutiere şi/sau pietonale, cu respectarea tuturor prevederilor legale şi fără a aduce prejudicii domeniului public sau privat al Municipiului Timișoara. În zonele publice din Municipiul Timișoara sunt interzise cu desăvârşire activităţile care incită la violenţă, ură, sau care periclitează siguranţa populaţiei, activităţile care tulbură liniştea şi ordinea publică, activităţile de cerşetorie, strângere de fonduri şi alte activităţi similare.

În Municipiul Timișoara activitățile cultural-stradale se pot desfășura doar în baza avizului emis de către Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, cu o durată de maxim 1 an, în urma evaluării solicitanților, de către Comisia de analiză, constituită pentru astfel de activități.

Activitățile cultural-stradale pot fi performate de persoane sau grupuri de până la 5 persoane cu vârsta de minim 16 ani, cu sau fără studii de specialitate, care trebuie să facă dovada talentului lor artistic în cadrul Comisiei de analiză privind autorizarea activităților cultural-stradale în municipiul Timișoara.

Dacă mai mulți muzicieni/artişti (maxim 5) doresc să lucreze împreună, aceștia se vor asocia și vor aplica pentru un singur aviz. Avizul va eliberat reprezentantului grupului respectiv, iar în anexă vor fi trecuți restul de participanți/membri", se arată în regulamentul publicat de Primăria Timişoara

Programul în care artiştii se pot performa pe străzile din Timişoara

Între lunile mai şi septembrie, de luni până vineri între orele 16:00 şi 22:00, iar în weekend între orele 10:00-12:00 respectiv 17:00-22:00.

Între lunile octombrie şi aprilie, programul se schimbă în timpul săptămânii. Astfel, de luni până vineri, artiştii pot să îşi desfăşoare programele doar între orele 16:00 şi 20:00. În weekend, programul rămâne neschimbat. 

Minimum nota 8 pentru a cânta în centrul oraşului 

"Procesul de evaluare a artiștilor stradali se desfăşoară la sediul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara și este coordonat de Președintele Comisiei de analiză, iar în lipsa acestuia, de către persoana desemnată. Acordarea avizelor se adoptă în urma acordării de calificative de la 1 la 10, de către fiecare membru al comisiei, pentru avizare fiind obligatorie obținerea unui calificativ minim de 7 din partea fiecărui membru al comisiei. 

Forme de evaluare

a. Audiție – pentru artiștii-interpreți, muzicieni (repertoriul trebuie să cuprindă minim 10 piese);

b. Prezentarea unui moment teatral – pentru actori (repertoriul trebuie să cuprindă minim 3 momente);

c. Prezentarea unui moment coregrafic – pentru dansatori (repertoriul trebuie să cuprindă minim 5 montări coregrafice în repertoriu);

d. Portofoliu de lucrări artistice și o probă de practică demonstrativă a abilităților în domeniu – pentru solicitanții din zona artelor vizuale.

Notarea solicitanților se va face de către fiecare membru al comisiei de la 1 la 10, într-un borderou de notare. Nota finală este rezultatul mediei aritmetice a notelor acordate de membrii comisiei. 

Vor fi autorizați artiștii care obțin cel puțin nota 7. Rezultatele evaluării nu pot fi contestate. Artiștii respinși pot fi reevaluați doar în cadrul unei sesiuni ordinare următoare.

În funcție de nota obținută, Comisia de analiză privind autorizarea activităților cultural-stradale în Municipiul Timișoara hotărăște zona în care artiștii își pot desfășura activitatea, astfel:

- Pentru Piaţa Victoriei, Piata Libertății, Piaţa Unirii, Piața Sf. Gheorghe, Platoul din fața Parcului Central, Str. Mărăşeşti, Str. Lucian Blaga, Str. F. Griselini, Str. Eugeniu De Savoya, Str. V. Alecsandri, Str. Fără Nume, Str. Gen. Praporgescu, Str. Enrico Carusso, Str. Sergent Constantin Muşat, Str. Radu Negru, Str. Florimund Mercy, Str. A. Pacha, Str. D. Cantemir, Str. V.V. Delamarina, Str. J. Bolyai, calificativul minim necesar este 8;

- Pentru Platou Sinaia, Piața Traian, Piața Țarcului, Piața Romanilor, Parcul Alpinet, Str. I.I. de la Brad, Str. Holdelor, Piața Nouă, Str. Veronica Micle, Str. Al Russo, Str. Tabor, Str. Bogdăneștilor, Str. Herculane, Str. Ismail, calificativul minim necesar este 7", se mai arată în regulament.

×
Subiecte în articol: orașul România artiștii examen Timisoara
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close