Antena 3 CNN Actualitate Locale Protest în tăcere, împotriva războaielor, la Alba Iulia 

Protest în tăcere, împotriva războaielor, la Alba Iulia 

Peste 100 de persoane au protestat, în tăcere, împotriva războaielor, la Catedrala din Alba Iulia, sâmbătă, de la ora 11.00.

Protest în tăcere, împotriva războaielor, la Alba Iulia 
de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Noi 2023   •   17:21

Momentul nu a fost ales întâmplător, data de 11 noiembrie fiind cea la care s-a semnat armistițiul care a pus capăt Primului Război Mondial, fiind astfel posibilă Marea unire de 1918. 

Inițiativa acestui eveniment a aparținut Ralucăi Bugnar, lider al Departamentului pentru Transilvania al PUSL și Petronelei Talpaș, lector universitar la Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

”În această zi, se împlinesc 105 ani de când tunurile au tăcut pe toate fronturile Primului Război Mondial. Tratatul de armistițiu a avut loc la 11 noiembrie 1918 între Imperiul German și puterile Antantei și a pus capăt Primului Război Mondial pe Frontul de Vest.

Noi ne-am dorit mereu o Europă stabilă, sigură, prosperă, iar gestul nostru de astăzi este un apel pe care îl facem pentru a opri războaiele, pentru că ne dorim ca acest flagel să nu facă și mai multe victime”, a spus Raluca Bugnar.

×
Subiecte în articol: Alba Iulia
Parteneri
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare
x close