Antena 3 CNN Actualitate Locale Revoltă în Oradea după ce mai mulţi locuitori s-au trezit cu caloriferele calde, pe timp de caniculă în septembrie

Revoltă în Oradea după ce mai mulţi locuitori s-au trezit cu caloriferele calde, pe timp de caniculă în septembrie

Mai mulţi locuitori din Oradea s-au trezit că au caloriferele fierbinți când afară sunt temperaturi caniculare. Iată ce explicații le-au dat cei de la Termoficare!

Revoltă în Oradea după ce mai mulţi locuitori s-au trezit cu caloriferele calde, pe timp de caniculă în septembrie
Sursa foto: getty images | zoranm
de Claudia Popovici    |    23 Sep 2023   •   22:40

S-a întâmplat la câteva blocuri din strada Republicii, din Piața București și din alte zone ale orașului, acolo unde oamenii s-au trezit loviți de căldură când afară erau deja temperaturi caniculare.

Revoltați, dar şi îngrijoraţi de eventualele costuri oamenii au început să sune la compania de Termoficare pentru a cere explicații.

Societatea le-a explicat oamenilor că, de fapt, au început demersurile pentru pregătirea rețelei pentru sezonul rece, după ce aceasta a fost golită peste vară de orădeni pentru lucrări de reparații, notează ebihoreanu.ro

Astfel rețelele au fost umplute cu agent termic din rețeaua de retur, tratat special să nu le corodeze, însă agentul are o temperatură de circa 40°C, motiv pentru care s-au încălzit şi caloriferele. 

Dispecerii Termoficare au făcut apel la răbdare subliniind că în scurt timp caloriferele se vor răci la loc, iar agentul termic nu va fi pus la plată. 

Citeşte şi: Temperaturi nefireşti pentru finalul lunii septembrie | Şefa ANM anunţă un nou val de aer tropical în România

×
Parteneri
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"
x close