Antena 3 CNN Actualitate Locale Sfârșit cumplit pentru o fetiță din Galați. A murit după ce a fost lovită de o maşină al cărei şofer avea permisul suspendat

Sfârșit cumplit pentru o fetiță din Galați. A murit după ce a fost lovită de o maşină al cărei şofer avea permisul suspendat

Sfârșit cumplit pentru o fetiță din Galați. A murit după ce a fost lovită de o maşină al cărei şofer avea permisul suspendat
25 Iun 2018   •   13:20

O fetiţă de cinci ani, din judeţul Galaţi, a murit după ce a fost lovită de o maşină al cărei şofer avea dreptul de a conduce suspendat, potrivit unui comunicat transmis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi. 

Conform sursei citate, Poliţia Oraşului Bereşti a fost sesizată, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident de circulaţie grav, pe DN 24 D, soldat cu o victimă. 

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că un bărbat de 38 ani, din municipiul Deva, a condus autoturismul în localitatea Bălăbăneşti, dinspre municipiul Galaţi către municipiul Bârlad şi, în dreptul kilometrului 15, a surprins şi accidentat o minoră de cinci ani care, aflându-se cu bunica sa pe acostamentul drumului, a plecat de lângă aceasta, traversând strada în fugă, prin loc nepermis şi fără să se asigure. 

Victima a fost transportată la spital unde a decedat. 

În urma verificărilor efectuate, a reieşit că bărbatul aflat la volanul autoturismului are dreptul de a conduce suspendat, în perioada 03.05 - 31.07.2018. 

A fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducere a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce, a menţionat sursa citată.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: permis suspendat sofer masina fetita Galați
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close