Antena 3 CNN Actualitate Lucian Bute, prima reacție după al doilea test antidoping pozitiv

Lucian Bute, prima reacție după al doilea test antidoping pozitiv

Lucian Bute, prima reacție după al doilea test antidoping pozitiv
Sursa foto: Foto: Lucian Bute/Facebook
12 Aug 2016   •   18:03

Lucian Bute a susţinut o conferinţă de presă la Montreal, unde a vorbit despre rezultatele confirmate ale testului antidoping. Bute susţine că substanţa interzisă care i-a fost depistată în organism a apărut după ce a luat un supliment contaminat.

"Pentru mine, rezultatul probei B înseamnă o veste proastă şi bună în acelaşi timp. Proba B este pozitivă, dar de asemenea dovedeşte că sunt onest, că nu am luat nimic ilegal cu bună ştiinţă. Suplimentul respectiv era contaminat, dar eu l-am luat cu bună credinţă. Cu toate acestea, produsul este în continuare pe piaţă, sunt foarte dezamăgit. De acum înainte, acţiunile mele vor fi purtate în justiţie", a spus Bute, citat de Journal de Montreal, potrivit adevarul.ro.

Bute a mai spus că nu ia în calcul ideea retragerii, însă acum totul depinde şi de durata suspendării sale, care e în continuare nedeterminată, dar şi de locul unde se aplică. Bute ar putea avea interdicţie să boxeze doar pe teritoriul SUA, ţinând cont că a fost depistat pozitiv în Wasinghton, mai scrie Journal de Montreal.

Lucian Bute a fost depistat pozitiv la un test antidoping efectuat după meciul cu Badou Jack din 30 aprilie, desfăşurat la Washington şi încheiat la egalitate.

×
Subiecte în articol: Lucian Bute
Parteneri
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere
x close