Antena 3 CNN Actualitate Procesul lui Vlad Pascu a fost amânat. Avocatul Adrian Cuculis: ”Dacă se întâmplă asta, întreg procesul se va lua de la zero”

Procesul lui Vlad Pascu a fost amânat. Avocatul Adrian Cuculis: ”Dacă se întâmplă asta, întreg procesul se va lua de la zero”

Procesul lui Vlad Pascu a fost amânat. Avocatul Adrian Cuculis a făcut declarații.

de Andreea Ştefan    |    18 Apr 2024   •   11:31

”Doamna judecător solicită colegilor dânsei să o retragă din acest dosar. Cererile noastre de amânare, a mea și a colegei mele, au fost formulate bazându-ne pe ceea ce a dispus inspecția judiciară, respectiv sesizarea CSM cu privire la suspendarea doamnei judecător, motiv pentru care s-a amânat termenul de astăzi, s-a dat un nou termen.

Important este de știut că dacă se va admite cererea de abținere, întreg procesul se va lua de la zero. Dacă doamna judecător va fi suspendată pe data de 24, se va relua procesul de la zero.

Dacă niciuna dintre cele două variante nu se va aplică, bineînțeles că la termenul următor vor fi audiate cele 10 sau 11 părți civile și vom pune concluzii pe fond.

Noi aveam pregătite pentru astăzi încă două cereri, una de suspendare a procesului, alta de amânare. S-a admis de prima dată cererea de amânare, deci nu au mai fost utile celelalte cereri.

Un lucru este cert: erau vreo 120 de întrebări de adresat părților civile. Probabil că la ultimul termen de judecată, oricare va fi el, procesul o să înceapă la 10:00 și se va termina la ora 22:00", a declarat avocatul Adrian Cuculis.

Întrebat cine judecă această cerere de abținere a doamnei judecător, Cuculis a răspuns: ”Colegii dânsei. Următorul complet care urmează după completul doamnei judecător”.

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru data de 24 aprilie, soluţionarea propunerii Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecătoarea care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a accidentat mortal, anul trecut, doi tineri în localitatea 2 Mai.

×
Subiecte în articol: Vlad Pascu Adrian Cuculis
Parteneri
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs
x close