Antena 3 CNN Actualitate Angajații unui cunoscut restaurant din Alba Iulia, descoperiți cu Salmonella şi Stafilococ auriu. Mai mulți clienți au ajuns la spital!

Angajații unui cunoscut restaurant din Alba Iulia, descoperiți cu Salmonella şi Stafilococ auriu. Mai mulți clienți au ajuns la spital!

Mai multe persoane au ajuns la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, după ce au consumat produse dintr-o braserie din Alba Iulia, rezultatele analizelor efectuate ulterior arătând că angajații unității alimentare aveau Salmonella şi Stafilococ aureus.

Angajații unui cunoscut restaurant din Alba Iulia, descoperiți cu Salmonella şi Stafilococ auriu. Mai mulți clienți au ajuns la spital!
Sursa foto: Foto: Pixabay
14 Feb 2020   •   14:04

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, în urma primirii rezultatelor din Laboratorul DSP Alba, la care s-a evidenţiat Salmonella în două coproculturi şi Stafilococ aureus la un exudat faringian, recoltate de la angajaţii unităţii, precum şi o parte din testele de sanitaţie necorespunzătoare, au aplicat încă o sancţiune cu amendă contravenţională persoană fizică - administrator braserie, conform prevederilor H.G. 857/2011, în valoare de 2.000 lei", se arată într-un comunicat.

Marţi, DSP Alba a amendat marţi unitatea în cauză cu 2.600 de lei, pentru neefectuarea măsurilor de dezinfecţie a ouălor înainte de preparare şi pentru neefectuarea cursurilor de igienă de către angajaţi.

"Menţionăm că şi în coproculturile recoltate de la pacienţii internaţi a fost identificată Salmonella", mai arată comunicatul DSP Alba.

Potrivit sursei citate, se menţine în continuare sancţiunea complementară de suspendare temporară a activităţii braseriei unde au fost preparate produsele alimentare consumate de persoanele afectate, până la prezentarea unor buletine de analiză - teste de sanitaţie corespunzătoare, după efectuarea, cu o firmă autorizată, a operaţiunilor de curăţenie şi dezinfecţie cu produse biocide avizate de Ministerul Sănătăţii şi normalizarea examenelor de laborator care atestă starea de sănătate a angajaţilor.

La rândul său, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba a transmis, vineri, că potrivit buletinelor de analiză, nu au fost detectaţi germeni patogeni pe coaja şi în conţinutul ouălor, ceea ce înseamnă că toxiinfecţia nu a fost provocată de materia primă folosită.

Inspectorii sanitar-veterinari au aplicat şi ei, marţi, o amendă de 1.200 de lei, pentru condiţii necorespunzătoare de igienă.

În jur de zece persoane, printre care şi un copil, au necesitat spitalizare după ce au consumat produse achiziţionate din această unitate. Alţi opt pacienţi au primit tratament în ambulatoriu.

La DSP Alba a fost depusă luni o sesizare scrisă, iar alte persoane au reclamat telefonic faptul că s-ar fi simţit rău după ce au mâncat preparate cumpărate de la o carmangerie din Alba Iulia. Unitatea în cauză este una cu specific italian, fiind una dintre cele mai cunoscute din Alba Iulia. 

 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: restaurant Alba Iulia
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close