Antena 3 CNN Actualitate Social Cele mai recente informații despre starea copiilor internați la Marie Curie

Cele mai recente informații despre starea copiilor internați la Marie Curie

Cele mai recente informații despre starea copiilor internați la Marie Curie
20 Feb 2016   •   23:48
Un număr de șapte copii cu sindrom hemolitic uremic sunt internați în prezent la spitalul Marie Curie din Capitală, a spus, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al unității medicale, Denis Stănescu.
 
”Un copil dintre cei șapte este la Terapie intensivă, în stare gravă, dar stabilă. Face dializă. Este stabil, far grav, și pentru asta rămâne la terapie intensivă”, a explicat medicul pediatru Denis Stănescu, sâmbătă, la emisiunea Dincolo de știri, de la Antena 3.
 
Ceilalți șase copii sunt pe secție, a mai spus medicul, și trei dintre ei încă mai fac dializă, iar ceilalți trei sunt într-o stare mai bună.
 
Purtătorul de cuvânt al unității medicale a precizat că, în prezent, medicii pediatri se confruntă cu peste de 300 consultații zilnic, în 24 de ore. 
 
Potrivit medicului, un semnal care trebuie să îi trimită pe părinți cu copilul la doctor este prezența sângelui în urină sau la scaun.
 

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close