Antena 3 CNN Actualitate Social ”Acord istoric”: angajații unei companii cunoscute global vor lucra doar patru zile pe săptămână și vor lua salarii cu 50% mai mari

”Acord istoric”: angajații unei companii cunoscute global vor lucra doar patru zile pe săptămână și vor lua salarii cu 50% mai mari

Reprezentanții companiei cunoscute la nivel global au anunțat, marți, că au ajuns la un acord cu sindicatele de a introduce pentru muncitorii de pe linia de producție săptămâna de lucru de patru zile.

”Acord istoric”: angajații unei companii cunoscute global vor lucra doar patru zile pe săptămână și vor lua salarii cu 50% mai mari
Sursa foto: Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Dec 2023   •   17:16

Cele două sindicate, FIOM și FIM-CISL, precizează că acest acord este unul ”istoric”, întrucât este o premieră pentru industria auto din Europa.

Mai mult, chiar dacă programul de lucru va fi redus semnificativ, relațiile vor fi majorate.

”Anunţul celor de la Lamborghini vine într-un moment în care multe companii şi organisme publice modifică modul în care oamenii lucrează pentru a îmbunătăţi bunăstarea angajaţilor şi a promova realizarea de economii după pandemia de COVID-19 şi creşterea costurilor”, precizează Agerpres.

Decizii similare au fost adoptate și în alte țări din Europa, precum Marea Britanie.

Reprezentanții acestor firme au constatat că angajații au lucrat mai mult într-o perioadă mai scurtă de timp, în vreme ce și-au păstrat locurile de muncă, iar numărul concediilor medicale a scăzut.

"Lucrează mai puţin şi lucrează mai bine, acesta este principiul care a ghidat aceste negocieri", se arată într-un comunicat de presă al FIOM şi FIM-CISL.

În cazul Lamborghini, sindicaliștii au precizat că muncitorii vor alterna o săptămână de lucru de cinci zile cu una de patru zile. Astfel, numărul zilelor lucrate pe parcursul unui an se va reduce cu 22 de zile.

Totodată, cei care lucrează în trei schimburi, inclusiv pe tura de noapte, vor alterna o săptămână de lucru de cinci zile cu două săptămâni de lucru de patru zile. În cazul lor, numărul zilelor lucrate în decurs de un an se va reduce cu 31 de zile.

Cât despre salarii, acordul prevede o majorare de 50% a actualelor bonusuri variabile plătite muncitorilor, precum şi un bonus unic de peste 1.000 de euro ce va fi plătit în cursul acestei luni.

×
Subiecte în articol: lamborghini
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close