Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Carmen Dan face topul manipulărilor de după protestul din Piața Victoriei

Ministrul Carmen Dan face topul manipulărilor de după protestul din Piața Victoriei

Ministrul Carmen Dan face topul manipulărilor de după protestul din Piața Victoriei
19 Aug 2018   •   20:05

Ministrul Afacerilor Interne a prezentat, duminică, mai multe informaţii despre miting pe care le-a catalogat drept manipulări.

„Jandarmeria trimisă în punctul de frontieră să prevină oamenii să vină la protest, fapt ce a dus la aglomerarea foarte mare. În realitate, punctul de trecere al frontierei Borş a fost tranzitat de 8.359 cetăţeni români şi străini, unii turişti, nu care aveau scopul de a veni la protest”, a fost prima informaţie pe care Carmen Dan a catalogat-o drept manipulare.

„Au fost prezentate informaţii potrivit cărora jandarmii au bătut o persoană în scaun cu rotile. Este regretabil şi josnic faptul că sunt folosite persoane în scaunul cu rotile. Imaginile arată că aceasta s-a aruncat pur şi simplu din cărucior", a completat Dan.

Citește și: Ministrul Afacerilor Interne, despre protestele din 10 august: Voi prezenta raportul în CSAT. Prezint scuzele mele tuturor celor care au suferit în urma violenţelor

Manipulare a fost etichetată şi informaţia potrivit căreia jandarmii ar fi bătut un pensionar. „Un pensionar a fost bătut fără milă de jandarmi. În realitate, bărbatul a atacat jandarmii în dispozitiv. Ulterior i s-a întocmit dosar penal pentru ultraj”, a spus ministrul Afacerilor Interne.

Carmen Dan a declarat că au fost şi instigatori printre manifestanţi, care îndemnau la violenţă asupra forţelor de ordine. "Mălin Bot sau alţii instigau să ia armele jandarmilor şi să îi împuşte în cap”, a spus Carmen Dan.

Carmen Dan a precizat că în imaginile transmise de la spitalul unde a fost internată femeia jandarm agresată la miting apărea de fapt colega acesteia.

 

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close