Antena 3 CNN Economic Auto Categoria de șoferi care îşi va reînnoi permisul de conducere mai des

Categoria de șoferi care îşi va reînnoi permisul de conducere mai des

Mai mulți parlamentari au depus un proiect de modificare a Codului Rutier prin care se schimbă regulile privind schimbarea permisului de conducere la o anumită categorie de șoferi.

Categoria de șoferi care îşi va reînnoi permisul de conducere mai des
Sursa foto: xijian / Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Feb 2024   •   22:00

Conform unui proiect de modificare a Codului Rutier, septuagenarii vor fi obligați să repete analizele medicale pentru carnetul de conducere o dată la cinci ani, iar octogenarii, din doi în doi ani. Scopul acestei inițiative este de a elimina din trafic șoferii care pot produce accidente rutiere cu consecințe grave.

Studiile recente arată că după vârsta de 65-70 de ani, șoferii își pierd din simțuri și reflexe. Unii se confruntă cu pierderea auzului, alții au probleme cu vederea periferică sau pe timp de noapte. Octogenarii care se încăpățânează să urce la volan devin mai lenți, unii pe fondul instalării unor boli degenerative. 

"La cei în vârstă, timpul de reacție este foarte scăzut. Din momentul în care ai văzut obstacolul până calci pedala ca să începi procedura de frânare durează mai mult", spune Vasile Postelnicu, instructor auto, conform adevărul

În acest sens, mai mulți parlamentari au depus în Parlament un proiect de lege ce vizează modificarea Codului Rutier astfel încât valabilitatea permisului de conducere să fie redusă drastic pentru șoferii trecuți de 70 de ani.

„Până la 70 de ani, valabilitatea permiselor să fie 15 ani, pentru persoanele care trec de 70 de ani, valabilitatea permiselor să fie doar de 5 ani, iar pentru cei de peste 80 de ani, de doi ani. Ne gândim la verificările medicale care trebuie să aibă loc. Se vorbește mult în spațiul public, se face foarte puțin”, precizează Cristian Paul Ichim, deputat.

×
Parteneri
Produsul tradițional preferat de români care nu va mai avea același gust
x close