Antena 3 CNN Economic Biz News Guvernatorul BNR: Deprecierea leului nu va duce la creştere economică. Cum sunt afectați exportatorii și producătorii autohtoni

Guvernatorul BNR: Deprecierea leului nu va duce la creştere economică. Cum sunt afectați exportatorii și producătorii autohtoni

Guvernatorul BNR: Deprecierea leului nu va duce la creştere economică. Cum sunt afectați exportatorii și producătorii autohtoni
Sursa foto: Foto: Intact Images
12 Iul 2012   •   14:42
Deprecierea leului nu va duce la creştere economică în România, întrucât lipsesc capacităţile excedentare de producţie care să susţină o ofertă puternică, apreciază guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. El a precizat că banca centrală a vândut în piaţă numai din valuta preschimbată de Ministerul Finanţelor.
 
"Dacă spui că depreciez cursul, îmi creşte competitivitatea şi duce la creşterea economică. Cursul poate fi o supapă doar pentru dezechilibre acumulate. Trebuie să ai capcităţi de producţie excedentare. Sau investiţii rapide, sau domenii, cum sunt cele din agricultură, unde 10% face diferenţa, poţi să exporţi. Nu văd această situaţie în România", a declarat Isărescu, citat de Mediafax.
 
Pe de altă parte, şeful BNR afirmă că nici măcar exportatorii nu sunt foarte fericiţi cu deprecierea monedei naţionale, din cauză că au o structură vulnerabilă şi reclamă mai degrabă stabilitate decât un curs volatil.
 
În completare, analistul Florin Câţu a explicat că mare parte dintre exportatori nu mai doresc deprecierea întrucât un grad relativ înalt din mărfurile exportate înglobează importuri, astfel că o creştere a cursului se resimte în costuri.
 
Isărescu este de acord că prin depreciere se oferă o şansă producătorilor autohtoni să recâştige piaţa internă prin "omorârea importurilor", dar şi în acest caz este nevoie de investiţii şi creşterea capacităţilor de producţie.
 
"Noi, prin intervenţiile noastre, am respectat o regulă strictă, am vândut în piaţă ceea ce ne-a vândut Ministerul Finanţelor, care s-a finanţat în ultimul timp preponderent de pe pieţele externe. În acest fel putem controla mai bine variaţiile masei monetare. Când ţi-a vândut Ministerul Finanţelor se creează masă monetară, iar sterilizările costă foarte mult, iar pierderile BNR reprezintă deficit, chiar fiscal (...) Am ţinut acest echilibru şi atunci problema cursului de schimb trebuie văzută în acest context", a spus Isărescu.
 
Cursul de referinţă afişat de BNR a urcat de marţea trecută până luni cu 7,7 bani, ceea ce înseamnă o depreciere de 1,73% a leului. Rata oficială de schimb a atins luni cel mai ridicat nivel din istorie, de 4,5275 lei/euro.
 
Cursul de referinţă a coborât uşor marţi, însă de miercuri a început să revină pe creştere şi s-a apropiat de maximul istoric atins luni. Banca centrală a afişat miercuri un curs de referinţă de 4,5237 lei/euro.
 
 
 

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Prima apariției a prințesei Kate după ce a fost diagnosticată cu cancer
x close