În Uniunea Europeană, ponderea cheltuielilor cu sănătatea în produsul intern brut (PIB) a crescut continuu în ultimele decenii, media majorându-se de la 6,4% la 9,9% în intervalul 1980-2009. Potrivit celor mai recent date publicate de Eurostat, aferente anului 2009, România se situează la acest capitol pe ultimul loc, cu un nivel de 5,6% din produsul intern brut (PIB) alocat pentru sănătate în anul 2009.
Grafic: Ponderea cheltuielilor cu sănătatea în PIB în 2009
Sursa: Eurostat, MIND Research & Rating
Veniturile bugetare au înregistrat o medie de 32,6% din PIB în Romania între 2000-2009, în timp ce media UE-27 a fost de 44,5% din PIB. Astfel se explică și alocările scăzute pentru finanțarea sectorului public de sănătate în România. În anul 2009, cheltuielile cu sănătatea reprezentau sub 11% din totalul cheltuielilor publice, plasându-ne din nou pe ultimele locuri într-un clasament al țărilor din Uniunea Europeană, înaintea doar a Bulgariei și Ungariei.
Finanțarea cheltuielilor cu sănătatea este realizată în principal de sectorul public și suplimentar de sectorul privat. Și în România, balanța este înclinată într-o proporție covârșitoare către sectorul public, cu 79% în 2009. La nivelul celorlalte țări din Uniunea Europeană, participarea sectorului privat se situează la un nivel ceva mai ridicat, respectiv 27%. În acest context, creșterea finanțării cheltuielilor de sănătate din resurse private apare ca o normalitate și o soluție viabilă pentru rezolvarea (parțială) a problemelor structurale existente.
În majoritatea țărilor din Europa, principala sursă de finanțare a cheltuielilor publice cu sănătatea sunt asigurările sociale de sănătate. Din punct de vedere al cotelor de contribuție la asigurări sociale de sănătate, România - cu 10,7% - se situează printre țările cu cele mai reduse niveluri de impozitare din Europa. Pentru comparație, în Cehia contribuțiile ajung la 13,5% din salariul brut, în Slovacia la 14%, în Slovenia la 12,9%, iar în Bulgaria la 16%.
În privința resurselor publice pentru sănătate, cele mai multe - 85% - sunt administrate de Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). În cazul celor private, imensa majoritate provin din plăți directe, respectiv co-plăți sau tarife pentru servicii. Principalele venituri publice destinate sănătății sunt contribuțiile de asigurări plătite de angajatori și angajați, pensionari și persoane fizice autorizate. Pe lângă asigurările sociale de sănătate, sistemul public de sănătate beneficiază și de venituri din accizele pe tutun și băuturi alcoolice (denumite informal „taxa pe viciu”) și de asemenea, din impozitul pe veniturile realizate de producătorii și importatorii de medicamente, a căror contravaloare este suportată, integral sau parțial, de FNUASS (cunoscută ca „taxa clawback”).
Grafic: Structura medie a cheltuielilor cu sănătatea (FNUASS 2005-2012)
Sursa: CNAS, MIND Research & Rating
Prin urmare, contribuțiile actuale de asigurări sociale de sănătate sunt insuficiente pentru a finanța cererea de servicii și medicamente. În acest context, obiectivele reformelor de sănătate trebuie să urmărească îmbunătățirea calității și accesului la servicii, alături de ameliorarea mecanismelor de control al costurilor. De aceea, România are nevoie de mai multe resurse în sistemul de sănătate, mai ales în componenta de asigurări sociale. Situația actuală - în care 6,8 milioane de contribuabili finanțează cheltuielile cu 19 milioane de asigurați - nu este sustenabilă pe termen lung, mai ales dacă ținem cont de tendințele certe de îmbătrânire a populației și de tendința de sincronizare cu nivelul cheltuielilor din statele Uniunii Europene. Pentru a reuși să controleze cheltuielile de sănătate pe termen mediu și pentru a putea oferi pacienților serviciile de calitate pe care le merită, România trebuie să investească acum în asistența medicală primară și să aloce finanțarea cuvenită sănătății.
Local American Working Group (LAWG)
