Antena 3 CNN Economic Evenimente inedite organizate în cadrul Forumului de Afaceri Româno-Japonez

Evenimente inedite organizate în cadrul Forumului de Afaceri Româno-Japonez

Primul forum de afaceri Româno-Japonez, care a adus în ţara noastră principalii actori ai inovării din România, a continuat la Cluj Napoca.

Evenimente inedite organizate în cadrul Forumului de Afaceri Româno-Japonez
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Iun 2023   •   08:17

În cea de-a doua zi, organizatorii au pregătit o expoziţie in cadrul careia companiile private, dar și mai multe universități, și-au prezentat proiectele.

Evenimentele din cadrul forumului au reprezentat o oportunitate pentru companiile românești în domeniul inovației și digitalizării.

Ambasadorul României în Japonia a declarat pentru Antena 3 CNN că acest parteneriat strategic reprezintă avansarea relaţiilor de colaborare dintre Japonia şi România la cel mai înalt nivel.

„Clujul oferă foarte multe condiții favorabile unei astfel de inițiative și ne-am gândit să începem aici, deoarece Clujul are deja o reputație. Clujul este un foarte bun exemplu. Mai sunt și altele: Iași, Timișoara, București, care oferă această combinație indispensabilă pentru dezvoltarea unor afaceri de succes; resursa umană, care să provină din centre universitare de prestigiu, autorități locale dornice să ofere facilități, să creeze un cadru pentru stimularea investițiilor și dezvoltarea de afaceri. Și, sigur, un mediu de afaceri prietenos cu inovarea”, a declarat Ovidiu Dranga, ambasadorul României în Japonia.

Principalele domenii de interes ce vor fi abordate în cadrul acestui eveniment sunt tehnologiile 5G, orașele inteligente sau startup-urile.

„Cred că aceasta este cheia succesului peste tot în lume, unde dorim să construim un ecosistem foarte puternic de inovare, orașe inteligente, soluții pentru provocările noastre, iar aici avem acum oportunitatea de a împărtăși experiențele noastre”, a precizat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.

Romanian-Japanese Innovation Forum 2023 este un eveniment organizat în contextul Parteneriatului Strategic Româno-Japonez, semnat pe 7 martie 2023, prin Declarația Comună semnată de președintele României și Prim-ministrul Japoniei.

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close