Antena 3 CNN Economic Ion Țiriac nu mai este cel mai bogat român! A fost detronat de un antreprenor a cărui avere ”a explodat” în 2023

Ion Țiriac nu mai este cel mai bogat român! A fost detronat de un antreprenor a cărui avere ”a explodat” în 2023

Ion Țiriac, în vârstă de 84 de ani, nu mai este cel mai bogat român.

Ion Țiriac nu mai este cel mai bogat român! A fost detronat de un antreprenor a cărui avere ”a explodat” în 2023
Sursa foto: Matthew Stockman / Staff / Getty Images
de Laura Dinu    |    20 Noi 2023   •   14:58

Potrivit topului Forbes, fostul mare jucător de tenis român a fost detronat. Deși are o avere de 2 miliarde de dolari, Ion Țiriac se află pe locul doi în clasament.  

Daniel Dines i-a luat locul, în acest moment, acesta fiind cel mai bogat român, cu o avere de 2,1 miliarde de dolari. Averea acestuia ”a explodat” în 2023.

Dines se află pe locul 1456 în topul bogaților lumii, în timp ce Ion Țiriac ocupă locul 1486. 

"Am făcut toate greșelile posibile", declara Daniel Dines într-un interviu pentru Antena 3. 

„Ca să construiești un business ai nevoie de a înțelege foarte bine care este dinamica pieței, cum să faci cu marketing, cum să îți înțelegi clientul, cum se adresezi nevoia unui client. Noi am pornit prin a face o aplicație, fără să înțelegem absolut nimic, și normal că am eșuat. 

Am avut noroc că o parte din aplicație, tehnologia pe care am dezvoltat-o era, de fapt, folositoare unui cu totul și cu totul alt segment de business de care noi nu aveam habar și am sfârșit prin a construi o componentă software pe care alte firme o foloseau.

Am vândut câțiva ani software la IBM Microsoft și la alte firme mari care, în particular, foloseau componenta noastră ca să interacționeze cu alte aplicații prin interfața lor grafică.”, a declarat Daniel Dines pentru Antena 3 CNN. 

Daniel Dines și Ion Țiriac sunt urmați, în top, de Dragoș Paval, Ion Stoica, Matei Zaharia și Adrian Paval.  

×
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close