Antena 3 CNN Economic Lovitură pe piața sălilor de fitness din România

Lovitură pe piața sălilor de fitness din România

Lovitură pe piața sălilor de fitness din România
12 Feb 2016   •   11:04

Compania World Class România, aflată în portofoliul fondului de investiții cu capital privat Resource Partners, a anunțat semnarea unui acord pentru preluarea operatorului de servicii de fitness Club Sport Fitness Center MV, al doilea jucător din piața locală după numărul de centre deschise, scrie profit.ro.

World Class este prezent pe piața locală din 2000 și are, înainte de preluarea Club Sport Fitness Center MV, o rețea de 19 cluburi în București, Timișoara și Cluj Napoca. În 2014, compania a înregistrat afaceri de 42,5 milioane de lei (9,6 milioane de euro) și miza anul trecut pe o creștere la 46 de milioane de lei (10,7 milioane de euro).

Prezent în România din 2010, Club Sport Fitness Center MV, parte a grupului francez Moving, operează nouă cluburi sub brandul Club Moving sau Moving Express în București, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești, Pitești, Bacău, Craiova și Otopeni-Ilfov. Club Sport Fitness Center MV a avut, în perioada 2010-2014, afaceri cumulate de 28,5 milioane de lei (aproximativ 6,6 milioane de euro).

×
Subiecte în articol: fitness sala de sport
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close