Antena 3 CNN Economic Taxa pentru care românii vor plăti mai mulţi bani la stat, după majorarea salariului minim

Taxa pentru care românii vor plăti mai mulţi bani la stat, după majorarea salariului minim

Odată cu creşterea salariulu minim pe economie, românii sunt afectaţi şi de majorarea unor taxe.

Taxa pentru care românii vor plăti mai mulţi bani la stat, după majorarea salariului minim
Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam    |    03 Oct 2023   •   00:00

Spre exemplu, suma ce trebuie plătită la Fisc de cei ce nu au venituri, dare vor să se asigure opțional la sănătate a crescut după majorarea salariului minim care a ajuns la 3.300 de lei.

Potrivit Codului fiscal, asigurarea anuală voluntară este 10% din valoarea a șase salarii minime brute. Așadar, odată cu creșterea valorii salariului minim, suma de plată pentru asigurarea voluntară s-a majorat automat.

Această creștere a salariului minim are drept consecință, printre altele, și majorarea valorii contribuției la sănătate (CASS) de plată pentru cei care vor să se asigure la sănătate și plătesc voluntar contribuția.

Potrivit Codului fiscal, persoanele ce vor să se asigure anual la sănătate (asigurare valabilă 12 luni) trebuie să plătească, prin declarația unică, echivalentul a 10% din șase salarii minime brute.

Citeşte şiTaxele și impozitele care se vor scumpi în 2024. Românii vor scoate mai mulţi bani din buzunar

Ținând cont de faptul că salariul minim s-a majorat la 3.300 de lei, cei ce vor să se asigure la sănătate trebuie să plătească 10% din 19.800 de lei (3.300 x 6), adică 1.980 de lei. Valoarea de plată de până acum a fost 1.800 de lei.

Persoanele fără venituri ce doresc să plătească CASS și să fie asigurate timp de 12 luni în sistemul sanitar public pot depune oricând declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, potrivit avocatnet.ro.

Contribuția de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS) este o contribuție obligatorie pe care angajatorii și angajații o achită lună de lună către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din România. 

Scopul este acela de finanțare a sistemului de sănătate și de asigurare a accesului la servicii medicale de calitate pentru toți cetățenii țării.

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close