Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Designerul Mihai Albu, de două ori victima infractorilor cibernetici

Designerul Mihai Albu, de două ori victima infractorilor cibernetici

Pandemia a fost mană cerească pentru hackeri. Pentru că au stat mai mult acasă în ultimul an, românii au căzut mai uşor în capcanele din mediul online. Celebrul designer, Mihai Albu a ajuns victima hackerilor de două ori, în acelaşi an. Din neatenţie, spune el. Unul dintre cei care i-a furat banii din cont, i-a trimis şi un mesaj de mulţumire, dar şi o factură falsă. Mihai Albu a povestit prin ce a trecut, în exclusivitate la Antena 3.

Designerul Mihai Albu, de două ori victima infractorilor cibernetici
de Georgiana Murgilă    |    20 Mai 2021   •   19:20

Mihai Albu a povestit pentru Antena 3 cum a ajuns să fie jefuit.

Nu pe stradă, ci printr-un simplu click. A primit un mail, aparent de la Poşta Română prin care era anunţat că plătit 4 lei, taxă de vamă. În realitate avea să plătească mult mai mult, iar expeditorul era un infractor cibernetic.

"Am intrat pe link, am dat să fac plata şi primesc un SMS de la alerta băncii, un SMS prin care mi se atrăgea atenţia, cumva, dacă sunt sigur că vreau să fac plata 1.300 de dolari", a spus Mihai Albu.

Nu a fost primul incident pentru celebrul designer. Cu ceva timp în urmă, un hacker i-a cerut bani pentru site-ul său.

"Am intrat pe acel mail pe care îl primisem şi l-am achitat, de 10 ani. Mi-a trimis factură, am făcut plata, mi-a trimis şi mulţumiri. Contabilul a spus că este o factură falsă şi firma asta nu există", adaugă designerul.

Aceste mesaje se situează pe locul 1 la modalităţi de furt informatic.

×
Subiecte în articol: mihai albu infractori hackeri
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close