Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN O nouă lovitură pentru Cătălin Cherecheș. Fostul primar ar putea rămâne fără o parte din avere

O nouă lovitură pentru Cătălin Cherecheș. Fostul primar ar putea rămâne fără o parte din avere

Averea lui Cătălin Cherecheş a fost luată la puricat de autorităţi, iar tot ce este nejustificat, va fi confiscat.

de Georgiana Murgilă    |    15 Ian 2024   •   19:00

Zilele trecute, magistratii au cerut probe privind sursa celor 2,68 milioane de lei nejustificați de Cătălin Cherecheş.

Cătălin Cherecheș nu a reușit să justifice această sumă de bani, pe care, susțin agenții, nu ar fi putut să o obțină din salariul de primar.

Judecătorii de la Înalta Curte de Justiție și Casație au retrimis acest dosar la nivel local, iar la această oră se analizează la sânge averea acestuia.

Între timp, Cherecheș se află în Germania, de unde încearcă să scape de măsura arestului preventiv.

Citește și: Cătălin Cherecheş, prima declaraţie după fuga din România | Strategia pentru a scăpa de condamnare

Acesta încearcă să scape inclusiv de condamnare prin intermediul unei contestații formulate la Curtea de Apel din Cluj prin care susține că ar fi fost condamnat pe nedrept de către o judecătoare care nu era compatibilă, având în vedere că este implicată în denunțul formulat în legătură cu socrii săi.

Cum a reușit Cătălin Cherecheș să fugă din România

Fostul primar Cătălin Cherecheș a fugit din România înainte de condamnarea sa la închisoare și prins în Germania, unde încearcă să împiedice extrădarea.

În 24 noiembrie, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Instanța a dispus, de asemenea, majorarea perioadei în care nu mai poate ocupa funcții publice de la 4 la 5 ani.

De asemenea, magistrații au menţinut sechestrul pe bunurile edilului.

Potrivit deciziei instanței, din durata pedepsei de 5 ani lui Cherecheș ar urma să îi fie scăzută perioada de câteva luni în care a stat în arest, în 2016.

În completul de judecată s-a aflat judecătoarea căreia socrii lui Cherecheș au încercat să îi dea mită 50.000 de euro pentru o pedeapsă mai blândă, conform DNA.

În noaptea de 23 spre 24 noiembrie (joi spre vineri), Cătălin Cherecheș a transmis live pe Facebook, susținând că este nevinovat și că i s-au furat 10 ani din viață. "Am suferit umilința publică, însoțită de acuzații mincinoase, dar nu am renunțat la luptă și la a-mi apăra onoarea mea și a familiei mele”, a spus Cherecheș.

Potrivit Poliției de Frontieră, Cherecheș a ieșit din țară în 24 noiembrie la ora 07.49, folosind cartea de identitate a unei rude.

Poliția a anunțat că este vorba despre o persoană născută în anul 1988, care locuiește într-o țară din Europa.

×
Subiecte în articol: Catalin Chereches avere
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close