Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Reduceri retroactive la facturi. Cum se poate aplica o astfel de măsură

Reduceri retroactive la facturi. Cum se poate aplica o astfel de măsură

După ce în octombrie guvernul a stabilit prin lege o schemă de compensare a facturilor la energie, azi, chiar ministrul de resort ne spune că o altă lege ce intră din februarie va produce efecte retroactiv.

Reduceri retroactive la facturi. Cum se poate aplica o astfel de măsură
Sursa foto: Getty Images
de Silvia Preda    |    18 Ian 2022   •   18:43

Cu alte cuvinte, cine n-a primit reducere în noiembrie şi decembrie va avea parte de facturi recalculate, chiar dacă le-a plătit deja. 

Ion Purica, expert în energie, a explicat marţi, la "News hour with CNN", că în momentul de faţă suntem într-o perioadă destructivă a pieţei pentru economie şi trebuie introdusă reglementarea pe tot lanţul economic, "de la producţie până la consumator, transport, distribuţie, furnizare, evident la nivelul preţurilor de anul trecut, pentru că atunci nu s-a plâns nimeni că nu a făcut profit".

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, marţi, că Ordonanţa de Urgenţă privind scăderea plafoanelor la energie şi gaz şi creşterea limitei de consum va fi aprobată săptămâna viitoare și că Ministerul Justiției analizează dacă se pot reface facturile și pentru lunile noiembrie și decembrie din 2021.

Cum își vor recupera românii banii plătiți în plus la facturile greșite din noiembrie și decembrie

Luni seara, premierul Nicolae Ciucă a anunțat, după ședința coaliției, că toate facturile greșite vor fi refăcute. Consumatorii nu vor fi debranşaţi și nu vor plăti penalități.

×
Subiecte în articol: reduceri facturi Ion Purica
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close