Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, despre Alexandru Marghiloman: "Un om care a făcut lucruri minunate pentru țară"

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, despre Alexandru Marghiloman: "Un om care a făcut lucruri minunate pentru țară"

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, a fost prezent la conferința România Inteligentă, organizată de Antena 3 CNN, împreună cu cotidianul Jurnalul, pe tema "Rolul și locul lui Alexandru Marghiloman în epocă".

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, despre Alexandru Marghiloman: "Un om care a făcut lucruri minunate pentru țară"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Mai 2024   •   15:45

La 99 de ani de la dispariția marelui om de stat Alexandru Marghiloman, fost prim-ministru al României, Primăria din Municipiul Buzău, locul unde s-a născut politicianul, îi dedică o zi întreagă.

Alexandru Marghiloman s-a născut în 1854, în Buzău, fiind o figură politică importantă a istoriei României.

Prezent la conferința România Inteligentă "Rolul și locul lui Alexandru Marghiloman în epocă", primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a vorbit despre felul în care se raportează locuitorii la această figură istorică.

"Pentru buzoieni, Alexandru Marghiloman este o legendă, pentru că a lăsat ceva în urma sa. În doar câteva luni în calitate de prim-ministru a reușit să facă unirea cu Basarabia. A fost de șapte ori ministru și a făcut lucruri minunate. 

Conferința România Inteligentă ”Rolul și locul lui Alexandru Marghiloman în Epocă”

Conferința România Inteligentă ”Rolul și locul lui Alexandru Marghiloman în Epocă”

Publicată de Antena 3 pe Vineri, 10 mai 2024

A fost un om politic cu o pregătire extraordinară. Era și om de cultură, dar și un om de mare acțiune", a spus primarul municipiului Buzău. 

În Parcul Marghiloman din municipiul Buzău se află Conacul Marghiloman, unde au fost efectuate lucrări de reabilitare.

 Patru clădiri din patrimoniul Marghiloman au fost reabilitate spectaculos și vor fi prezentate publicului.

"Am refăcut clădirile domeniului. La 99 de ani de la trecerea la cele sfinte a lui Alexandru Marghiloman aducem un omagiu prin refacerea grajdurilor și a casei de oaspeți, care a fost vizitată inclusiv de Familia Regală.

Refacem istoria la Buzău, dar și pentru toată România, pentru că acest om a făcut lucruri minunate pentru țară", a spus primarul Constantin Toma.

×
Parteneri
Preşedintele Iranului, găsit mort în elicopterul prăbuşit
x close