Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Iranul încearcă să provoace Al Treilea Război Mondial. Joe Biden, presat să riposteze | ”Va fi o abordare nuanțată”

Iranul încearcă să provoace Al Treilea Război Mondial. Joe Biden, presat să riposteze | ”Va fi o abordare nuanțată”

Iranul încearcă să provoace un Al Treilea Război Mondial, după atacul cu dronă lansat asupra forțelor americane staționate în nord-estul Iordaniei.

de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Ian 2024   •   22:54

Trei soldați americani au fost uciși, duminică, iar alți 25 au fost răniți în urma unui atac cu dronă lansat asupra forțelor americane staționate în nord-estul Iordaniei.

În acest moment, se așteaptă riposta din partea Statelor Unite ale Americii.

”Cred că va fi o abordare nuanțată. Cel mai probabil, Statele Unite vor ataca unele dintre elementele intermediarilor Iranului, care se găsesc în Irak și care sunt aliate cu cei din Iran, care au atacat instalațiile militare americane în 2022, ca și acum, dar și în ultimele luni au făcut asta în peste 150 de atacuri foarte frecvente și se va da un răspuns la acest lucru.

Nu cred că Administrația Americană va ataca chiar Iranul în acest moment, însă își păstrează dreptul să facă acest lucru dacă se descoperă că Iranul este cel care a orchestrat aceste atacuri și le-a comandat”, a declarat col. Cedric Leighton, analist militar CNN.

Citește și: Trei soldaţi americani au fost ucişi într-un atac cu dronă asupra unei baze din Iordania

Întrebat despre riscurile unui conflict la scară mai mare în Orientul Mijlociu, col. Cedric Leighton a răspuns: ”Cred că este un risc foarte ridicat. Înregistrăm asemenea atacuri, dar și răspunsurile care li se dau.

Acest lucru face ca riscurile să crească, cu siguranță, dar lucrurile nu sunt inevitabile, pentru că există anumite căi prin care Administrația Americană poate răspunde la aceste atacuri într-un fel care să ducă la disiparea tensiunilor într-o anumită măsură.

E vorba despre tensiuni care predomină acum, este o perioadă periculoasă și până se rezolvă lucrurile în Gaza cred că vom rămâne la acest grad ridicat de risc”.
 

×
Subiecte în articol: al treilea razboi mondial Iran
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close