A fost descoperită o genă care ajută la depistarea timpurie a cancerului pulmonar
Gena a fost denumită PI3K şi este prezentă în traheele fumătorilor, susţin specialiştii care adaugă că, în aceste condiţii, nu mai este necesară supunerea fumătorilor la teste suplimentare pentru depistarea bolii.
"Prezenţa acestor gene în organism este un semn clar al pericolului apariţiei afecţiunii. Până acum, depistarea cancerului nu era posibilă decât după instalarea lui?, a declarat Avrum Spira, de la Universitatea din Boston.
Mai mult de 90% dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate la fumători. Această boală ucide în fiecare an peste 1,2 milioane de oameni în lumea întreagă.
Cancerul pulmonar este considerat cel mai periculos tip de cancer, pentru că este mai greu de depistat şi pentru că simptomele sale sunt mai vagi în raport cu alte forme ale bolii.
Cei mai mulţi dintre pacienţi sunt diagnosticaţi într-o fază avansată a bolii, când aceasta este deja răspândită în organism.
Antena3.ro
-
Gena prostiei, descoperită de cercetătorii americani
24 Sep, 19:33 | 23 comentarii
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Tată criminal! Şi-a împuşcat fiul în cap la şcoală şi apoi s-a sinucis. Fiica, martoră la execuţie
25 Mai, 23:29 | 0 comentarii -
Deşi este "slăbită", Iulia Timoşenko rămâne "combativă" şi cere sesizarea CEDO
25 Mai, 23:04 | 0 comentarii -
GSP.roLucian a rămas uimit de numărul mare de fani care l-au susţinut la cîntarul oficial: "Este incredibil cîţi oameni au venit după mine"
-
Reţea de proxenetism care exploata bărbaţi români, destructurată în Olanda
25 Mai, 22:22 | 0 comentarii -
Un hotel de 17 etaje a fost pus la pământ în numai şapte secunde
25 Mai, 22:11 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





