Antena 3 CNN Externe Ce tragedie! Piloții au murit primii. Pasagerii avionului prăbușit în Iran n-au avut nicio șansă, după ce o rachetă a distrus carlinga!

Ce tragedie! Piloții au murit primii. Pasagerii avionului prăbușit în Iran n-au avut nicio șansă, după ce o rachetă a distrus carlinga!

Cel mai înalt oficial de securitate din Ucraina, Oleksiy Danilov, a dezvăluit detalii șocante din ancheta privind avionul prăbușit în Iran.

Ce tragedie! Piloții au murit primii. Pasagerii avionului prăbușit în Iran n-au avut nicio șansă, după ce o rachetă a distrus carlinga!
13 Ian 2020   •   10:04

Potrivit lui Danilov, anchetatorii au descoperit că avionul ucrainean a fost lovit de cel puțin o rachetă iraniană care a explodat sub carlingă, ucigându-i instantaneu pe piloții aeronavei.

"A lovit carlinga în zona inferioară. Credem că aceasta este o dovadă importantă care explică de ce nu am auzit nimic de la piloți. Ei au murit instantaneu, după prima lovitură", a spus Oleksiy Danilov, într-un interviu pentru BBC, referindu-se la o fotografie în care sunt vizibile găurile cauzate de șrapnel în cabina piloților.

Danilov a subliniat că anchetatorii ucraineni au obținut aceste probe înainte ca Iranul să își asume vina pentru tragedia aviatică.

"De îndată ce iranienii ne-au oferit acces la aceste probe, specialiștii noștri ne-au ținut la curent în fiecare oră în legătură cu ceea ce se întâmplă. Și am înțeles foarte repede ceea ce s-a întâmplat", a spus el.

Danilov a afirmat că, deși Ucraina știa cauza tragediei aviatice, nu a putut face publice imediat informațiile pe care le deținea de teamă că specialiștii trimiși la fața locului vor fi expulzați din Iran.
 

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close