Antena 3 CNN Externe Kilauea, cel mai activ vulcan din lume, erupe din nou. Nivelul de alertă, crescut la roșu

Kilauea, cel mai activ vulcan din lume, erupe din nou. Nivelul de alertă, crescut la roșu

Vulcanul Kilauea din Hawaii a reînceput să erupă, după o pauză de circa o lună în activitate.

de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Ian 2023   •   13:43

Observatorul vulcanic din Hawaii a comunicat, pe baza imaginilor furnizate de camerele video care supraveghează vulcanul, că erupția se manifestă în interiorul craterului Halemaumau.

Erupția a început joi, la ora locală 16:30.

Nivelul de alertă a fost crescut la roșu pentru zborurile aeriene.

Gazul expulzat conține dioxid de sulf și alte substanțe chimice și riscă să producă un așa-numit smog vulcanic - sau vog - periculos pentru oameni și pentru culturile agricole.

Anterior erupției, agenția americană de monitorizare geologică, USGS, a ridicat nivelul de alertă pentru Kilauea, pe baza semnelor că magma se mișcă sub suprafața de la vârful vulcanului.

Potrivit USGS, mai multe cutremure și modificări în tiparul de deformare a solului au semnalat mișcările magmei.

Kilauea și Mauna Loa au erupt "în tandem" anul trecut

Imaginile distribuite de autorități au arătat cum fisuri apărute la baza craterului determină un flux de lavă la suprafață.

"Faza inițială a erupțiilor este dinamică. Activitatea este limitată la craterul Halemaumau iar riscurile vor fi reevaluate pe măsură ce erupția avansează", a transmis USGS.

Kilauea a erupt timp de 16 luni, începând din septembrie 2021. În noiembrie anul trecut, un alt vulcan din Hawaii, Mauna Loa, a erupt pentru prima dată în ultimii 38 de ani.

Populația din insule a putut asista la spectacolul oferit de cei doi vulcani activi aruncând lavă unul lângă celălalt.

Ambii vulcani și-au încetat în același timp erupțiile, în decembrie anul trecut.

Foto: lavă în craterul vulcanic Halemaumau

×
Subiecte în articol: Kilauea hawaii
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close