Antena 3 CNN Externe CONCLUZIILE primului raport privind prăbuşirea avionului malaysian în Ucraina. VEZI DOCUMENTUL

CONCLUZIILE primului raport privind prăbuşirea avionului malaysian în Ucraina. VEZI DOCUMENTUL

CONCLUZIILE primului raport privind prăbuşirea avionului malaysian în Ucraina. VEZI DOCUMENTUL
09 Sep 2014   •   11:29

Primul raport privind prăbuşirea cursei MH17 în estul Ucrainei, la 17 iulie, arată că avionul malaysian a fost lovit de "numeroase obiecte" care "au străpuns avionul cu mare viteză", scrie BBC News Online.

Potrivit raportului intermediar întocmit de experţii olandezi şi dat publicităţii marţi, Boeingul companiei Malaysia Airlines, care asigura cursa MH17 pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, s-a dezmembrat în aer, după ce a fost lovit de "numeroase obiecte" care "au străpuns avionul cu mare viteză".
   
       VEZI AICI DOCUMENTUL

Raportul, întocmit de Biroul olandez de Anchetă pentru Securitate (OVV), adaugă că nu există "dovezi privind o eroare tehnică sau umană".

Anchetatorii olandezi s-au bazat pe informaţiile înregistrate de cutiile negre, cele primite de la controlorii de trafic aerian, pe imagini din satelit şi fotografii de la locul prăbuşirii, pentru a redacta acest raport preliminar.
   
Experţii au precizat că avionul "s-a dezmembrat în aer probabil ca urmare a daunelor structurale cauzate de un număr mare de obiecte cu mare viteză care au străpuns aeronava din exterior".
   
Înregistrările cutiilor negre nu au prezentat nici un indiciu privind existenţa unei erori tehnice sau a unei situaţii de urgenţă, potrivit experţilor.
   
Raportul intermediar nu atribuie vreo vină sau responsabilitate pentru catastrofă, însă o anchetă penală separată este efectuată de procurorii din Haga. Biroul de anchetă a precizat că se aşteaptă ca raportul final să fie publicat în termen de un an.



Premierul olandez a cerut Ucrainei securizarea locului prăbuşirii avionului malaezian

Avionul MH17 al companiei Malaysia Airlines, care efectua cursa Amsterdam-Kuala Lumpur cu 298 de persoane la bord, a fost doborât la 17 iulie, în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de rebelii susţinuţi de Moscova. Kievul şi occidentalii i-au acuzat pe separatişti şi pe protectorii lor de la Kremlin că sunt responsabili de această catastrofă.

Experţi din Marea Britanie, Germania, Australia, Malaysia, Statele Unite, Ucraina şi Rusia colaborează la acest caz.
Citeşte şi:


Cutiile negre confirmă: Prăbuşirea avionului malaysian, provocată de o depresurizare cauzată de explozia unei rachete

Cadavre din avionul malaysian au căzut lângă un orfelinat din Ucraina, îngrozind copiii


×
Subiecte în articol: avion prabusit
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close