Gates: NATO este în criză, aliaţii trebuie să investească în apărare
O lipsă de elicoptere şi avioane de transport în alianţă este un exemplu al nivelurilor mici de cheltuieli militare ce au afectat misiunea NATO din Afganistan, sublinia Gates .
"Acum, alianţa se confruntă cu probleme sistemice foarte serioase, pe termen lung," declara oficialul într-un discurs în faţa ofiţerilor şi oficialilor din alianţă.
Într-un mesaj deschis către aliaţi, Gates arăta că o criză bugetară ce afectează organizaţia nord-atlantică reprezintă simptomele "unor probleme mai adânci " a modului cum NATO stabileşte priorităţile şi cum percep societăţile europene rolul armatei.
"Demilitarizarea Europei- unde mari pături din public şi clasa politică sunt potrivnici forţelor militare şi riscurile ce decurg de aici- a ajuns de la o binecuvântare în secolul 20 la a fi un impediment în a atinge securitatea reală şi o pace durabilă în sec. 21", crede Gates .
El crede că percepţia de slăbiciune a aliaţilor ar putea fi "o tentaţie pentru agresiune" din partea unor state ostile.
Lipsa de finanţare şi echipament complică eforturile operaţiunile militare comune din Afganistan şi alte părţi, arăta acesta. "De exemplu, de mulţi ani suntem conştienţi că NATO are nevoie de mai multe avioane de transport marfă şi mai multe elicoptere de toate tipurile- totuşi tot nu le avem" .
Oficialul american sublinia că aceasta are un impact direct asupra operaţiunilor din Afganistan.
NATO mai are nevoie de asemenea de mai multe aparate pentru realimentare şi drone pentru supraveghere.
Antena3.ro
-
Washington: Pakistan nu a tăiat legăturile cu militanţii
04 Dec, 03:57 | 0 comentarii
-
O femeie a încercat să îşi dea foc într-un oraş din sud-vestul Franţei
10 Feb, 23:40 | 0 comentarii -
Guvernul Austriei anunţă un plan de austeritate pe cinci ani, de 26,7 miliarde de euro
10 Feb, 23:39 | 0 comentarii -
Europa suferă de frig: Aproximativ 600 de morţi în urma valului de ger şi ninsori
10 Feb, 21:32 | 1 comentarii -
GSP.roDoi foşti stelişti îi atrag atenţia lui Stan că încă mai are probleme » "Ai grijă, Ilie!"
-
Iarna a paralizat Europa. Dunărea a îngheţat din Croaţia până la vărsare în România
10 Feb, 20:55 | 2 comentarii -
Vladimir Putin plăteşte amenda pentru mitingul simpatizanţilor săi. Vezi despre ce sumă este vorba
10 Feb, 20:26 | 0 comentarii
-
@Mister Sinister-nu a atacat nimeni SUA nu ca nu ar fi putut ci pentru ca sunt doar doua state teroriste(terorism de stat)in lume:SUA si Israel.Rusia ar putea distruge SUA(precum si intregul pamant)dar cu siguranta ar fi si ea distrusa.Asta inseamna "echilibru" in ziua de astazi.Tarile arabe(care sunt putine,nu le confunda cu cele islamice)sunt anti-Iran doar cele cu baze militare americane pe teritoriul lor.Siria,Libia,etc nu au probleme cu Iranul.PS.Iranul nu este tara araba.
-
Cea mai buna investitie este in "apararea" de SARACIE!!Sa ne lase acesti indivizi sinistri cu -"aliații trebuie să investească în apărare"-, cand "aliatii" nu au bani pentru populatie.Apoi daca murim de foame si fara locuri de munca,de cine sa ne aparam?Ce ar vrea cineva de la noi in situatia in care ne aflam?Sa ne ia lipsa de economie si saracia?Acesti indivizi care dau sfaturi sunt samsarii si bisnitarii de armament.
-
Morconul e mare cand tot mai multi au capacitati nucleare si se urasc intre ei dar cei mai multi urasc america.Sa plateasca si europenii daca vor petrol, scuze pace.
-
http://miscareaderezistentasfvasilecelmare.blogspot.com/ miscare crestina antimasonica
-
Bai MRS, stai linistit ca nu la noi se referea. La alte state din NATO se referea el. Cum ar fi Franta, Italia, Germania, Spania si chiar si Marea Britanie. De vreo 10 ani incoace, populatiile din aceste tari au inceput sa aiba o perceptie din ce in ce mai proasta despre armata si la ce foloseste ea, da si despre americani. Iar asta, in nici un caz nu este un lucru bun, mai ales in conditiile in care rusii fac tot posibilul sa se reinarmeze, China mareste de la an la an bugetul militar, Iranul dezvolta rachete balistice si vrea sa dezvolte si arma nucleara iar Coreea de Nord e asa cum e. Europenii s-au transformat in niste tradatori depravati si puturosi. Normal ca americanii le fac morala, dar nu cred ca au la cine vorbi. Dupa cum bine se vede din comentariul tau si al astuilalt de sub mine. . . Daca o tin tot asa, tarile europene, ale ca caror populatii au aceasta parere despre armata si despre SUA, ar face bine sa iasa din alianta. Nu-i obliga nimeni sa stea. si cu atitudinea lor nici nu ajuta cu nimic alianta. Ar fi bine ca NATO chiar sa se destrame. Asta nu mai poate fi numita "alianta militara". E chiar nataie de joc. Americanii sunt singurii de fapt care formeaza coloana vertebrala a aliantei, iar IRONIC, statelor europene le e chiar ciuda pe ei din cauza asta. Sa iasa din NATO si sa termine cu circul asta. Dar bineinteles, daca dau de probleme cu Rusia sau China, tot la americani se vor uita. Asta dupa ce timp de peste 10 ani i-au tot denigrat. . .Problema in Europa e ca valorile morale au inceput sa capete un caracter foarte pervers.
-
@Mister Sinister-Eu nu am fost de acord cu intrarea in NATO si astept clipa fericita in care nu vom mai face parte din NICIO alianta militara NICIODATA!.Stai linistit ca acum tarile se ocupa economic nu cu armele(asta cand populatia nu se opune,cam cum sunt romanii),s-a trecut de epoca razboaielor de cucerire neinteresate concret.PS.Cei care vor sa-si faca arme nucleare fac asta ca sa se asigure impotriva celor agresivi nu ca sa atace ei.Tu chiar crezi ca Iranul(apropo:pe cine a atacat Iranul pana acum?)sau Coreea de N ar ataca pe cineva fara sa fie presate,inconjurate,iritate,sicanate,etc de alte forte?Sa fim seriosi.Am zeci de exemple cand SUA a atacat tari mai mici fara motive temeinice,dar nu am NICIUN exemplu cand o tara a atacat SUA(motivat sau nemotivat)!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

Pai bai MRS, nici o tara nu a atacat vreodata SUA ca nu a putut. Daca s-ar fi putut s-ar fi gasit cine sa incerce. Pe primul loc pe lista ar fi Rusia. Acum poate ca si China ar incerca, daca chinezii ar crede ca ar avea sorti de izbanda. Si sa nu uitam ca in 1950, Coreea de Nord a atacat Coreea de Sud. Ce i-ar impiedica sa o faca si acum, daca ar putea? Si afirmatia ta cum ca Iranul vrea arme nucleare doar pt a se apara e cel putin hilara. Cine construieste arme nucleare doar ca "sa se apere"? Ma lasi cu naivitatea ta? Iranul nu ar ataca pe nimeni, spui tu? Habar nu ai ce inseamna iranienii si mai ales actualul regim de acolo. De ce crezi tu ca le e lor atat de ciuda pe americani? Ca nu-i lasa sa faca ce vor. Iranul are FOARTE MARI pretentii in legatura cu regiunea Golfului Persic si chiar mai departe. Chiar si Saddam Hussein a avertizat in legatura cu acest lucru. Pai lui atat ii era de frica de Iran incat nici nu a bagat in seama amenintarea din partea SUA. Ce ma vrei? Si uita-te la toate statele arabe cum se unesc impotriva Iranului. La toti le este frica de iranieni, pt ca stiu ce ar fi in stare sa faca daca ar fi lasati. Numai europenii, din cauza fluturilor pe care ii au in cap in legatura cu americanii, se comporta cum se comporta.Cat despre alianta NATO, decat asa cum e acum, mai bine sa se desfiinteze. Macar americanii ar sti exact cum stau. Cooperarea economica ar fi foarte bine sa continue. Dar dpdv militar, asa cum se intampla la ora actuala, mai bine nu.