Antena 3 CNN Externe Guvernul turc face apel la încetarea protestelor. Vicepremierul se va întâlni miercuri cu organizatorii manifestaţiilor

Guvernul turc face apel la încetarea protestelor. Vicepremierul se va întâlni miercuri cu organizatorii manifestaţiilor

Guvernul turc face apel la încetarea protestelor. Vicepremierul se va întâlni miercuri cu organizatorii manifestaţiilor
de S.T.    |    04 Iun 2013   •   19:44

Vicepremierul Turciei, Bulent Arinc, a acceptat să se întâlnească cu protestatarii miercuri, într-o încercare de a încheia demonstraţiile care se desfăşoară de o săptămână în întreaga ţară, a indicat marţi postul privat de televiziune CNN Turk, preluat de Xinhua.

Întâlnirea cu organizatorii protestelor va avea loc la ora locală 11.00, potrivit postului de televiziune menţionat, citat de Agerpres.

În urma unei întâlniri cu preşedintele turc Abdullah Gul marţi, vicepremierul a declarat că guvernul respectă cererile democratice ale cetăţenilor, atât timp cât aceştia "se abţin de la violenţă".

Arinc a prezentat "scuze" manifestanţilor şi a lansat un apel la încetarea protestelor.
La fel ca şi sâmbătă, vicepremierul turc şi-a exprimat regretul pentru folosirea de către poliţie a gazelor lacrimogene contra manifestanţilor, fapt ce a făcut, potrivit lui, ca "lucrurile să degenereze".

Guvernul turc, islamist conservator, se confruntă în ultimele zile cu cea mai puternică mişcare de protest de la preluarea puterii în 2002.

În afara celor două persoane care au murit duminică şi luni, violenţele din ultimele patru zile s-au soldat cu peste 1.500 de răniţi la Istanbul şi cel puţin 700 la Ankara, potrivit organizaţiilor de apărare a drepturilor omului şi sindicatelor medicilor.

Cifrele nu au fost însă confirmate de autorităţi.

×
Subiecte în articol: proteste turcia proteste in turcia
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close