Antena 3 CNN Externe Marea Britanie anunţă noi înăspriri în domeniul ajutoarelor sociale acordate imigranţilor din UE

Marea Britanie anunţă noi înăspriri în domeniul ajutoarelor sociale acordate imigranţilor din UE

Marea Britanie anunţă noi înăspriri în domeniul ajutoarelor sociale acordate imigranţilor din UE
Sursa foto: Foto:theguardian.com
29 Iul 2014   •   09:59

Perioada în care imigranţi din Uniunea Europeană (UE) în Marea Britanie care nu au şanse reale să-şi găsească un loc de muncă în această ţară pot să ceară ajutoare sociale urmează să fie redusă cu jumătate, la trei luni, scrie BBC.
   
Într-un articol publicat în ziarul The Daily Telegraph, premierul conservator David Cameron scrie că un control al imigraţiei este "vital" în planurile Guvernului. El a subliniat că este necesar ca sistemul imigraţiei să-i "plaseze pe britanici pe primul loc".
   
Partidul Laburist, aflat în opoziţie, a denunţat o exagerare a numărului de români şi bulgari care ar veni în Marea Britanie şi a acuzat Executivul că nu face suficient împotriva imigraţiei ilegale.
   
Cameron urmează să-şi prezinte noile măsuri într-o vizită pe care o va efectua marţi, în cursul căreia doreşte să-i vadă la lucru pe ofiţerii care se ocupă de imigraţie.
   
În articolul din The Daily Telegraph, Cameron acuză Guvernul anterior laburist că a prezidat un sistem al bunăstării care a "atras imigranţi pentru motive greşite". El citează o serie de măsuri care au intrat recent în vigoare şi care vizează abuzuri - ca de exemplu acordarea de noi puteri în anularea permiselor de conducere auto celor care nu au dreptul de a se afla în ţară - prezentându-le drept o dovadă a faptului că Guvernul clădeşte un "sistem al imigraţiei care-i plasează pe britanici pe preimul loc".
   
"Ne asigurăm că oamenii vin pentru motivele corecte, ceea ce a însemnat vizarea (măsurilor) din sistemul ajutoarelor sociale care atrag ca un magnet", scrie Cameron. "Schimbăm reglementările astfel încât nimeni să nu poată să vină în această ţară şi să se aştepte să primească ajutor imediat. Ei trebuie să aştepte cel puţin şase luni", afirmă premierul.
   
"Iar astăzi anunţăm că reducem perioada în care oamenii pot cere aceste ajutoare. Europeni aflaţi în căutarea unui loc de muncă puteau solicita ajutor pentru căutarea unui loc de muncă (JSA) ori ajutoare pentru copii timp de maximum şase luni, a căror plată era întreruptă în cazul în care nu aveau perspective foarte clare în găsirea unui loc de muncă", scrie Cameron, precizând că "vom reduce perioada la trei luni, spunând foarte clar că nu te poţi aştepta să vii în Marea Britanie şi să primeşte ceva dacă nu dai nimic".
   
Guvernul a înăsprit criteriile în baza cărora imigranţii din UE sunt eligibili în acordarrea unor ajutoare sociale, în urma unor presiuni politice. El a anunţat în ianuarie că imigranţii din UE vor putea să solicite ajutor abia la trei luni după ce au sosit în ţară şi că sunt eligibili pentru acordarea JSA timp de şase luni dacă au perspective reale să-şi găsească de lucru.

×
Subiecte în articol: David Cameron
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close