Antena 3 CNN Externe Olaf Scholz, mesaj despre China, după ce s-a întâlnit cu Joe Biden: "Sunt relativ optimist"

Olaf Scholz, mesaj despre China, după ce s-a întâlnit cu Joe Biden: "Sunt relativ optimist"

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că vor exista "consecințe" la adresa Chinei, în cazul în care Beijingul va trimite Moscovei arme pentru războiul din Ucraina.

de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Mar 2023   •   12:45

Într-un interviu pentru CNN după ce s-a întâlnit cu președintele american Joe Biden la Washington, Scholz nu a respins ideea sancționării Chinei.

"Cu toții suntem foarte clari că nu ar trebui să existe circumstanțe de escaladare din partea Chinei, iar acest lucru se întâmplă din câte vedem și vom continua să urmărim. Și asta, cu atât mai mult cu cât le cerem să nu livreze arme către Rusia. Și le spunem în discuțiile noastre bilaterale, dar și public, că nu ar trebui să facă asta.

În mod public au spus că nu vor livra arme. Dar este pur și simplu necesar să spunem ceea ce trebuie spus (...) Cred că ar avea consecințe (dacă Beijingul ar trimite arme Moscovei).

Dar noi suntem acum într-un punct în care trebuie să spunem clar că acest lucru nu ar trebui să se întâmple și sunt relativ optimist că vom avea succes cu cererea noastră în acest caz.

Citește și: Cum a ajuns Ucraina în primăvară fără tancurile Leopard 2 promise de aliații occidentali

Dar va trebui să analizăm și va trebui să fim foarte, foarte precauți.

Și permiteți-mi să vă reamintesc că s-a întâmplat un lucru când am fost în China și am vorbit cu Xi Jinping: acesta a fost de acord ca noi doi să spunem public că armele nucleare nu ar trebui să fie folosite în acest război", a declarat Olaf Scholz.

×
Subiecte în articol: Olaf Scholz Joe Biden China arme Rusia optimist
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close