Antena 3 CNN Externe Șeful spionajului german, dezvăluiri importante: Pacea în Europa nu este un fapt garantat

Șeful spionajului german, dezvăluiri importante: Pacea în Europa nu este un fapt garantat

Șeful spionajului german, dezvăluiri importante: Pacea în Europa nu este un fapt garantat
16 Noi 2017   •   09:42

Rusia ar trebui văzută mai degrabă ca un 'pericol potenţial', decât un partener în construirea securităţii europene, a declarat directorul serviciului german de informaţii externe BND, Bruno Kahl, remarcând că amplele exerciţii militare Zapad, desfăşurate în septembrie de Rusia, au arătat un nivel ridicat alarmant al modernizării forţelor armate ale Moscovei, transmite miercuri Reuters. 

Cu ocazia unui eveniment găzduit luni, la Munchen, de Fundaţia Hanns Seidel, şeful BND a subliniat că este important pentru Germania, pentru NATO şi pentru Uniunea Europeană să monitorizeze îndeaproape dezvoltarea militară a Rusiei. 

Exerciţiile Zapad ('Occident' în limba rusă) au arătat că Rusia este 'foarte, foarte aproape' de atingerea ţintei de modernizare a 70% din forţele sale armate până în anul 2020, a mai afirmat Kahl, potrivit înregistrării audio a discursului, la care Reuters a avut acces. 

'Trebuie să rămânem vigilenţi. Pacea în Europa nu mai este un fapt garantat', a subliniat Bruno Kahl, atenţionând că obiectivul Rusiei include 'slăbirea UE, respingerea SUA şi în special crearea unor disensiuni între cele două'. 'Aceasta înseamnă (că), în loc să avem un partener pentru securitatea europeană, avem în Rusia un potenţial pericol', a adăugat el. 

Potrivit şefului BND, preşedintele rus Vladimir Putin este decis să împiedice răspândirea valorilor europene spre est, spre Ucraina, care, la fel ca Georgia, nu are nicio şansă de a deveni membru al NATO atât timp cât 'viziunea lui Putin despre lume predomină la Moscova'. 

Pentru securitatea Germaniei, ameninţarea a crescut prin instalarea de către Rusia a unor rachete cu rază scurtă în enclava Kaliningrad, a mai arătat directorul BND. 

'Jucătorul global Rusia a revenit. Va rămâne o putere inconfortabilă, iar Occidentul trebuie să privească acest lucru cu realism', a spus Kahl, considerând totuşi important să fie menţinut un anumit dialog cu Moscova, în pofida acţiunilor de forţă ale acesteia.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Germania spionaj pace
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close